Ce a făcut Lavinia Pârva, în timp ce Ștefan Bănică Jr și fiul lui cântau pe scenă. Imaginile au devenit publice
Ce a făcut Lavinia Pârva, în timp ce Ștefan Bănică Jr. și fiul lui, Radu, cântau pe scena Sălii Palatului, în seara de 13 decembrie? Chiar ea a făcut imaginile publice.
Ce a făcut Lavinia Pârva, în timp ce Ștefan Bănică Jr și fiul lui cântau pe scenă?
Ștefan Bănică Junior și fiul lui, Radu, au cântat, în seara de 13 decembrie, pe scena Sălii Palatului. Tatăl și fiul au făcut un duet de excepție, iar spectatorii nu au rămas indiferenți, începând să lăcrimeze la interpretarea unui colind. Solistul s-a arătat încântat că a avut ocazia să cânte alături de Radu, la fel cum își dorea să cânte, la rândul său, cu regretatul Ștefan Bănică Senior, dar nu a avut ocazia.
„Când ai 18 ani devii independent, îţi faci paşaport, nu mai depinzi de părinţi. Toată viaţa mi-am dorit să cânt alături de tatăl meu, dar nu am avut ocazia. Îl invit pe scenă pe fiul meu”, a spus artistul, vizibil emoționat.
Imaginile au devenit publice
În acest timp, Lavinia Pârva se afla alături de cei doi, însă în sală, aplaudându-i după fiecare reprezentație. De asemenea, artista a filmat toate momentele concertului, pentru a împărtăși frumosul eveniment cu fanii. Deși le-a fost alături, mulți s-au întrebat dacă și ea va urca pe scenă alături de soțul ei, căci în seara de 13 acesta a cântat alături și de Elena Gheorghe, nu numai de fiul său.
De altfel, este de așteptat ca un duet între cei doi să apară cât de curând ori un videoclip de al artistului în care să bruneta să fie personaj principal, cum a fost și când celebrul interpret era într-o relație cu Andreea Marin. La acea vreme, prezentatoarea de televiziune a fost parte a clipului ”Te iubesc, femeie!”.