Ce a făcut iubitul Elenei Marin pentru Faimoasa de la Survivor. S-a uitat de 50 de ori la moment

de: Năstase Mirabela
16 02. 2021

Andrei, logodnicul Faimoasei Elena Marin de la Survivor România, i-a transmis la jocul de comunicare un mesaj clar în ce privește sentomentele pe care i le poartă.

Ce a făcut iubitul Elenei Marin pentru Faimoasa de la Survivor

Acesta a recunoscut că pentru a-i scrie femeii iubite, i-a luat ceva timp.

”Înainte de a fi contactat de cei de la Survivor România pentru mesajul de Ziua Îndrăgostiților, mă tot gândeam la ce să îi scriu. Bănuiam că trebuie să fie un mesaj scurt, așa că am vrut să îl fac cât mai dens cu putință, să îi explic sentimentele mele în câteva cuvinte, dar să o fac să fie mai puternică decât a fost până acum”, a spus Andrei pentru wowbiz.ro.

Acesta a spus că numai la ea se gândește, dar o așteaptă cât e nevoie.

”Mesajul meu a fost, în fapt, și o cerere în căsătorie. Noi suntem logodiți, la Biserică, dar așa cum am explicat, nu am cerut-o de soție. Dar, acum, prin mesajul pe care i l-am transmis și, ca să fiu sincer, nu m-am bucurat în viața mea așa cum m-am bucurat când am văzut că a adus punct și că au câștigat Faimoșii jocul de comunicare, i-am transmis, practic, o cerere în căsătorie. Eu cred că a acceptat cererea, reacția ei a fost una care mi-a dat senzația că, acum, nu va mai avea niciun fel de îndoieli, că va crede și mai mult în noi, și, mai ales, în ea”, a mai spus Andrei.

”M-am uitat la moment de vreo 50 de ori”

Acesta a spus că a revăzut imaginile cu ea recintind mesajul de la el de nenumărate ori.

 ”M-am uitat la moment de vreo 50 de ori, deja. Nu mă mai satur să o văd, știu că acum va fi și mai puternică și că totul va fi perfect când se va întoarce, între noi. Facem nunta, gata, doar să se întoarcă. Și, sincer, acum mi-am dat seama ce înseamnă, cu adevărat, Survivor România, cel puțin pentru oamenii de acolo. Felul în care a reacționat Elena mi-a dat niște emoții, niște sentimente, cum nu am mai avut niciodată în viața mea. Iar dacă eu, de aici, lângă familie, lângă prieteni, cu cei dragi în jurul meu, am avut o asemenea intensitate a emoțiilor, pot doar să îmi imaginez ce a simțit ea. Și sper că a fost doar fericire.. .”, a mai spus Andrei.

”În primul rând, vreau să îmi exprim încrederea față de viitoarea mea soție. Aberațiile spuse de acest copil nu mă ating și mi-aș fi dorit enorm să nu o atingă nici pe Elena. Presiunea de acolo este, însă, extrem de mare, așa că găsesc justificată suferință ei. Întotdeauna și-a dorit că imaginea ei să fie curată, pentru că tot ce a realizat, a realizat singură, prin muncă dreapta, prin propriile forțe. Se spune că orice om are un preț, ei bine, Elena nu are. De aceea a fost foarte afectată”, a mai spus Andrei pentru sursa citată.