Ce a făcut George Simion la protestele din București. Totul s-a întâmplat aseară

de: Ștefan R. Apostol
14 04. 2021

Scandalurile din ultima vreme l-au avut pe Vlad Voiculescu în prim plan. Pe fondul acestor situații au apărut și noi proteste. Ieri seară, în fața Ministerului Sănătății, au avut loc noi manifestații. Mai mulți susținători AUR i-au cerut acestuia demisia. Printre participanții la protest s-a aflat și George Simion, liderul AUR.

George Simion îi cere demisia lui Vlad Voiculescu

Ultimele zile au scos la iveală noi probleme în sistemul medical. După evenimentele de la ”Victor Babeș”, opinia publică a reacționat dur la adresa lui Voiculescu. Aseară, într-un protest ad-hoc, mai mulți susținători AUR i-au cerut demisia acestuia.

Protestul din fața Ministerului Sănătății a fost condus de George Simion, liderul AUR. Printre multele lozinci strigate s-a putut auzi și cererea demisiei actualului ministru. În timpul protestelor George Simion a făcut și câteva declarații pe marginea situației, acesta declarând:

”Avem accident după accident, scuze după scuze. Am venit ca să nu ne mai acuze nimeni, respectând distanța, purtând mască. Suntem sub o sută, pentru a arăta că folosim toate pârghiile necesare ca Vlad Voiculescu să plece.

Noi vrem ca spitalele să nu mai fie împărțite în spitale COVID și non-COVID. E un genocid care se întâmplă. Vrem demisia lui Vlad Voiculescu, nu o să cedăm. Premierul Cîțu este slab, din acest motiv nu îl dă afară. Dar o să-l dea AUR afară”, a declarat George Simion, conform România TV.

Un nou protest AUR împotrva lui Voiculescu

Noile proteste de ieri seară, împotriva lui Vlad Voiculescu, vin pe fondul dramelor din sistemul medical românesc. Imediat după drama dela ”Matei Balș”, liderul AUR făcea acuzații dure la adresa ministrului. La acel moment George Simion declara că agenda miistrului este cu totul alta, decât cea pentru cetățean. Simion îl acuza pe Vlad Voiculescu de deturnare de fonduri și interese personale.

”Vedem ca sunt interese mari să rămână ministrul Sănătatii. Şase la sută din buget va merge la Ministerul Sănătații. Ce va face domnul Voiculescu cu aceşti bani? Îi direcționează către grupurile mari de industrie farmaceutică. De 31 de ani plătim taxe, impozite, asigurări de sanatate.

Nu vedem nicio îmbunatatire în sistemul sanitar. Nu e în interesul românilor să-l aibă pe Voiculescu ministru. Noi suntem singurii care ținem cu românii. O mare parte din bugetul țării merge către Ministerul Sănătăţii si noi murim în spitale. AUR stă ca un ghimpe pentru sistem”, declara liderul AUR.