Ce a făcut George Simion la Cluj. Acuzații grave ale președintelui AUR

de: Năstase Mirabela
21 03. 2021

Zeci de anti-vacciniști și de simpatizanți ai partidului AUR din Cluj au protestat, sâmbătă, de la ora 15:00, în fața Prefecturii față de măsurile de securitate medicală și față de o eventuală obligativitate a vaccinării.

Ce a făcut George Simion la Cluj

Printre acești protestatari a fost și George Simion, președintele AUR, dar și parlamentarul clujean George Coleşa (AUR), extremistul Călin Mărincuş, dar şi fostul primar al Clujului, Gheorghe Funar.

De asemenea, preşedintele AUR, George Simion, a spus:

„În această criză s-a furat mai mult în România decât în 10 ani. Şi în 10 ani şi în 30 de ani au furat o ţară întreagă. Nu suntem de acord ca pe seama românilor, guvernele succesive şi trădătoare de ţară să-şi rotujnească conturile. Nu suntem de acord să ni se fure libertăţile drepturile, demnitatea, libertatea şi ţara.”

”Nu am uitat durerea ţării noastre”

Tot George Simion a ținut să atragă atenția că sărăcia şi „furăciunea” „omoară” mai mult decât coronavirusul:

„Ceea ce ne omoară e mai mult decât acest virus sunt sărăcia, furăciunea, jaful şi debandatda şi incompetenţa. Nu am uitat durerea ţării noastre. Sunt mulţi oameni în pragul sărăciei, sunt mulţi ooameni fără viitor, sunt copiii care cresc fără educaţie şi cel mai mult doare că nu vedem ieşrea din impas. Asta este durerea noastră.”, a mai spus acesta.

De altfel, George Simion s-a pronunţat și împotriva paşaportului internaţional de vaccinare, ce ar transforma vaccinarea într-o obligaţie:

„Libertatea este un drept, vaccinarea o alegere. Suntem de acord ca tuturor celor care doresc şi se simt protejaţi să li se acorde dreptul la a se vaccina. Suntem de acord să nu se impună această vaccinare. În ianuarie preşedintele a spus că România se opune paşaportului internaţional de vaccinare. Săptămâna aceasta, guvernul său spune că România va solicita şi va lucra la un paşaport pentru cei ce s-au vaccinat. Nu e drept. Se contrazic în minciuni, în numărul de paturi din spitale disponibile pentru rudele cărora statul român nu e în stare să le asigure condiţii decente, împotriva la contractelor date cu dedicaţie pentru echipamente medicale.”, a conchis George Simion.

Cine este George Simion

George Simion s-a născut la data de 21 septembrie 1986, Focșani. El este un activist civic și politician ultraconservator și de extremă dreaptă român care militează pentru Unirea României cu Republica Moldova. El este și autorul cărții „Blocați în labirint‟, o radiografie a parcursului Republicii Moldova, de la apariția sa ca stat și până în ziua de astăzi, dar și fondator al partidului AUR (Alianța pentru Unirea Românilor), în septembrie 2019.