Ce a făcut acum El Chapo, cel mai mare traficant de droguri din lume. Anunțul care poate să schimbe tot
Ce a făcut unul din traficanții care vor intra în istorie? Anunțul făcut despre El Chapo în urmă cu puțin timp a uimit o lume întreagă.
Ce a făcut El Chapo? Anunțul făcut de avocați
Celebrul narcotraficant mexican a făcut recurs în cursul zilei de vineri împotriva sentinței de condamnare pe viață primită anul trecut în Statele Unite. Conform avocaților săi, cererea de 245 de pagini a fost depusă la o instanță de apel din New York, unde procedura „ar putea dura între doi şi cinci ani”, scrie Mediafax citând Le Figaro. Conform avocatei sale, primul proces ar trebui anulat pentru că unul din jurați a declarat ulterior presei că el și mai mulți colegi de breaslă au consultat informații despre caz în presă și pe rețelele de socializare, lucru care este interzis. „Suntem foarte optimişti că vom obţine un nou proces”, a declarat avocata lui „El Chapo”, Mariel Colon Miro.
Sursa citată mai menționează și că izolarea totală la care a fost supus clientul său de la extrădarea în Statele Unite în ianuarie 2017 l-a împiedicat să-și pregătească într-un mod corespunzător pledoaria. La acea vreme, El Chapo era considerat drept cel mai puternic traficant de droguri din lume. Acesta a fost condamnat în luna iulie a lui 2019 la închisoare pe viață de o instanță federală din Brooklyn pentru transportul de cel puțin 1.200 de tone de cocaină în Statele Unite, pe durata unui sfert de sezol.
„Există un munte de probe împotriva lui”
„Un lucru pe care trebuie să-l înțelegeți despre proces este că există un munte de probe împotriva lui El Chapo. Și există mult mai multe împotriva Cartelului Sinaloa, încât, în opinia mea, nu cred că are șanse de a câștiga apelul”
Ray Donovan, agent special antidrog DEA
El Chapo a fost transferat în 2019 la peniterciarul Supermax din Colorado, cunoscută și sub numele de “Alcatrazul Munţilor Stâncoşi”. Inculpatul fusese prins în 2016 după o evadare dintr-o închisoare de maximă securitate din Mexic după ce în iulie 2016 a reușit să plece din spatele gratiilor cu ajutorul unui tunel de 1.5 kilometri cu ajutorul unei motociclete fixate pe șine. Tunelul pornea din zona dușului din celula sa și avea ieșirea într-o casă aflată în construcție. Tunelul avea înălțimea de 1.7 metri și lățimea de 75 de centimetri, săpat la 10 metri sub pământ.