Ce a descoperit Marian Vanghelie în telefonul Oanei Mizil. E motivul pentru care a bătut-o
Oana Mizil a ajuns la spital, după ce a fost agresată de Marian Vanghelie. În plus, pe numele fostului primar a fost emis și un ordin de protecție provizoriu.
Ce a descoperit Marian Vanghelie în telefonul Oanei Mizil. E motivul pentru care a bătut-o
Acum s-a aflat motivul pentru care Marian Vanghelie și-a agresat fizic partenera. Se pare că fostul edil ar fi găsit în telefonul Oanei Mizil mai multe mesaje care l-ar fi făcut să își iasă din minți.
Se pare că Oana Mizil ar fi vorbit prin mesaje cu fostul deputat Bogdan Diaconu, cunoscut în spațiul public drept un cuceritor. El a avut relații cu mai multe femei celebre din showbizul românesc, printre care și Roxana Marcu.
Oana Niculescu Mizil a fost agresată de soțul ei, iar anchetatorii care au audiat-o au stabilit că episodul violent a avut loc după ce Marian Vanghelie ar fi avut o criză de gelozie.
Dezvăluiri incendiare din spatele scandalului
Apropiați ai cuplului au dezvăluit pentru Gândul că motivul scandalului ar fi convorbirile pe care Oana Mizil le-a avut cu fostul social-democrat Bogdan Diaconu.
Deși dialogul nu a fost deloc unul care să pună în pericol relația dintre Marian și Oana, fostul primar s-ar fi înfuriat și l-a sunat pe fostul deputat ca să îl amenințe cu bătaia.
Apoi, a avut loc altercația dintre el și partenera lui, care l-ar fi numit „pușcăriaș” și i-a spus că nu mai are mult și va merge la închisoare.
Fostul edil s-a enervat cumplit și ar fi bătut-o pe Oana Mizil cu pumnii și picioarele. Se pare că femeia i-a spus lui Vanghelie că în cazul în care ajunge după gratii, nu îl va căuta.
Cum arată comunicatul poliției, după incidentul dintre cei doi
În acel moment, politicianul a amenințat-o că o va omorî înainte să plece la penitenciar.
„La data de 24 iulie, în jurul orei 02:08, polițiștii Stațiunii Snagov au fost sesizați, prin apel 112, de către un spital din București, cu privire la faptul că, la unitatea de primiri urgențe,
a fost transportată cu un echipaj medical, în vederea acordării de îngrijiri medicale, o pacientă, în vârstă de 45 de ani, din comuna Snagov, care a afirmat la internare, că a fost agresată fizic de către concubinul său.
Polițiștii din Snagov s-au deplasat la respectiva unitate spitalicească, iar, în urma activităților specifice desfășurate, s-au sesizat din oficiu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de violență în familie.
De asemenea, polițiștii Stațiunii Snagov au aplicat formularul de evaluare a riscului, privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violență domestică și rezultând existența riscului iminent, au emis ordin de protecție provizoriu, împotriva concubinul persoanei vătămate”, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean Ilfov.
Marian Vanghelie a negat că și-ar fi bătut soția, spunând că a fost doar o ceartă în urma căreia soției lui i-a crescut tensiunea, motiv pentru care a chemat ambulanța.
Oana Niculescu Mizil a fost de acord, inițial, să se instituie un ordin de protecție previzoriu pe numele partenerului său. În cursul zilei de astăzi, cei doi trebuiau să fie audiați, însă Oana a renunțat la ordinul de protecție.