Ce a descoperit Albert Einstein despre călătoria în timp. Care sunt misterele timpului din perspectiva savanților

de: Daniel Ștefan
05 06. 2019

Albert Einstein a fost cel care a elucidat, într-o oarecare măsură, o parte din misterele timpului. Toată lumea a auzit de Teoria relativității, dar puțini o înțeleg. Noi îți expunem în rândurile următoare ideea de bază a acestei teorii care a schimbat radical modul în care omul ar trebui să înțeleagă timpul.

Cum a schimbat Einstein întreaga lume științifică

Albert Einstein a fost unul dintre cei mai mari savanți din istorie. Principala lui moștenire intelectuală lăsată umanității este Teoria relativității. Savantul a explicat la începutul secolului al XX-lea, în termeni foarte complecși, ce este timpul și cum se desfășoară acesta. De asemenea, descoperirea despre timp pe care acesta a făcut-o, a schimbat radical tot ceea ce știau oamenii până la acea vreme despre trecerea vieții.

Timpul nu este dat de ceas și, cu toate că doar omul îl conștientizează și doar el e capabil să-l monitorizeze, toate ființele sunt influențate de el. Omul are aroganța de a crede că poate manipula timpul, că îl poate organiza, dar nimeni și nimic nu este mai presus de acesta și indiferent ce am face, toate ființele se îndreaptă în aceeași direcție temporală.

Timpul este perceput diferit de către fiecare persoană în parte. De exemplu, timpul psihologic nu este la fel de obiectiv precum timpul „fizic”. Ca lumea să înțeleagă asta, Albert Einstein a oferit următorul exemplu:  „o oră petrecută în compania unei fete drăguțe trece mult mai repede decât o oră petrecută pe scaunul unui dentist”.

Evident, este doar o impresie, pentru că în realitate, sunt aceleași intervale temporale, doar că noi suntem cei care ne raportăm diferit la el.

Ce a descoperit Albert Einstein despre timp

El a fost primul savant care a demonstrat că timpul este relativ, fapt ce a șocat chiar lumea științei și a Bisericii (din nou). Pe scurt, esența Teoriei relativității se explică în felul următor: „timpul meu nu este același cu timpul tău dacă ne mișcăm diferit”. El a arătat că timpul este în relație directă cu forța de mișcare și cu gravitația, aspecte care până la el păreau total distincte.

Prin urmare, atunci când călătorești cu avionul din București, de exemplu, la Sydney, vei fi în contratimp cu câteva nanosecunde față de restul lumii. O nanosecundă este a miliarda parte dintr-o secundă.

Adică, intervalul de timp dintre două puncte stabile nu este fix, ci variază în funcție de contextul în care e măsurat.

Teoria lui s-a dovedit a fi adevărată în 1971, când doi fizicieni au instalat două ceasuri atomice pe un satelit care urma să graviteze în jurul Pământului. Cele două ceasuri, care și azi sunt cele mai exact, au înregistrat o diferență de 59 de nanosecunde față de ceasurile de pe Pământ.

Următoarea dovadă a apărut în urma călătoriilor în spațiu efectuate de astronauți. Azi, se știe că timpul acestora este mult mai lent decât cel de pe planeta noastră. Dacă un om ar petrece mai mulți ani în spațiu, când se va întoarce pe Pământ, își va găsi toți prietenii mult mai bătrâni decât el sau, eventual, i-ar găsi deja decedați, depinde cât a stat în spațiu.

Ce credeau alți savanți despre timp

Galileo Galilei a fost primul savant care a demonstrat că timpul este un parametru cheie în legile mișcării. Despre el se spune că a fost inventatorul ceasului cu pendul. L-a descoperit în timpul unei slujbe religioase când pendula plictisit un felinar.

Isaac Newton a fost cel care credea că Universul este precum mecanismul complex al unui ceasornic, care se mișcă cu o precizie matematică, după legi fixe și previzibile.

Alexander Friedman de venit precursorul Teoriei Big Bang, pentru că a fost primul care a demonstrat că Universul este în continuă expansiune, iar asta înseamnă că are un început localizat în timp.