Ce a apărut la mormântul lui Victor Socaciu. Mesajul impresionant de pe troița din stejar de aproape trei metri FOTO EXCLUSIV
Victor Socaciu ar fi împlinit 70 de ani, pe 14 ianuarie. În memoria artistului, soția lui, Brândușa Socaciu, i-a înălțat, la mormântul din Cimitirul Cornu, o troiță impresionantă. Ea ne-a dezvăluit, în exclusivitate pentru Playtech Știri, detalii despre această sculptură în lemn, o adevărată operă de artă, lucrare realizată de un artist prahovean.
”S-a muncit mult la ea, preț de mai bine de două luni. Este realizată din lemn de stejar”
Artistul Victor Socaciu, trecut în neființă pe 27 decembrie 2021, ar fi împlinit 70 de ani, pe 14 ianuarie. Soția lui, Brândușa Socaciu, care l-a îngrijit până în ultima clipă a vieții, a făcut un gest impresionant, în memoria bărbatului pe care continuă să îl iubească și dincolo de moarte. În cimitirul din Comuna Cornu, Județul Prahova, unde a fost înmormântat regretatul artist, este deja loc de pelerinaj.
Oamenii locului sunt fascinați de troița ridicată pe mormânt, ireal de frumoasă, o adevărată operă de artă. Brândușa ne-a vorbit despre semnificația crucii, pe care se află și o chitară sculptată, după ce ne-a oferit și o fotografie, în exclusivitate:
”Este o cruce foarte înaltă, de aproape 3 metri, undeva în jur de 2, 60 metri, și este realizată de un talentat artist prahovean. S-a muncit mult la ea, preț de mai bine de două luni. Este realizată din lemn de stejar, durabil. Pe chitară stă scris: „Când oamenii cântă vine Dumnezeu”. Nu mulți știu, dar acesta este un vers din ultimul cântec al lui Victor”, ne-a declarat Brândușa Socaciu, în exclusivitate pentru Playtech Știri.
”Brândușa merge zilnic la cimitir, cu brațul plin de flori. Suferă enorm”
Brândușa Socaciu merge zilnic la cimitirul din Comuna Cornu, ca să-și mai aline dorul de omul iubit, care a părăsit mult prea repede această lume:
”Brândușa l-a iubit foarte mult pe Victor, l-a îngrijit cât a fost bolnav, suferă enorm. Merge zilnic la cimitir, cu brațele pline de flori, mormântul lui este mereu acoperit de flori. În acest cimitir a vrut Victor să fie îngropat, nu a fost dorința ei, așa cum s-a zvonit. Victor a vrut aici, pentru că, aici, în comuna Cornu, a locuit în ultimii ani de viață, alături de Brândușa. Aici au fost fericiți!”, ne-a declarat un apropiat al familiei, exclusiv pentru Playtech Știri.
Brândușa i-a dedicat o poezie de dragoste: ”N-ai vrut să pleci, dar cerul te-a vrut mai mult ca mine”
Brândușa i-a dedicat lui Victor o emoționantă poezie de dragoste, în care a adunat toată suferința, dorul și iubirea:
”N-ai vrut să pleci, dar cerul te-a vrut mai mult ca mine/, Să-ți cauți loc, iubire, de-a pururi printre stele/, Iar dacă iarna asta vreo știre îți mai vine/, Sunt eu care te caut/, Iubirea vieții mele”.
Ea a dorit să clarifice și unele lucruri, referitor la ultimele lui luni de viață, după ce a fost acuzată că nu i-ar fi anunțat familia că este grav bolnav:
”Am îndrăznit să răspund presei la întrebarea „Cum comentați acuzațiile doamnei x, cum că a fost ajutat să moară și cum că numeroși artiști i-au semnalat dumneaiei că în ultimii ani Victor era târât pe scenă bolnav, contrar voinței lui. Am considerat că am dreptul să vorbesc despre soțul meu, despre cel pe care l-am iubit și care m-a ales pe mine…și care a plecat din această lume cu mâna strânsă în mâna mea.
Poate că doar cea care nu i-a vorbit timp de 10 ani și l-a târât în procese interminabile care i-au afectat sănătatea, are acest drept, fiindcă e clar că-i știe toate amănuntele vieții și că poate descrie exact cum a decurs viața lui.
Totuși, cei care i-au fost prieteni adevărați, nu numai colegi de scenă, vor să spună adevărul, cum era Victor, în ultimii ani, dacă era sau nu dorința lui de a fi pe scenele țării. Pentru voi, cei care ați fost publicul lui și i-ați cunoscut sufletul prin emoția pe care v-o dăruia, dar nu ați cunoscut viața lui privată, răspund pe rând în aceste zile cei mai apropiați prieteni ai lui”, a scris Brândușa Socaciu, pe Facebook.
Omagiat la prima ediție a festivalului care îi poartă numele
Brândușa Socaciu a organizat și prima ediție a Festivalului ”Victor Socaciu”:
”Mulțumim Primăriei Municipiului Brașov, domnului Primar Allen Coliban, Consiliului Local Brașov, celor care s-au implicat în organizare și care au avut această frumoasă inițiativă, de a-l omagia pe Victor Socaciu în ziua în care ar fi împlinit 70 de ani! Le mulțumim artiștilor din toată țara care s-au alăturat, făcând posibil acest eveniment”, a mai adăugat Brândușa Socaciu.