Ce a ajuns să facă Deea Maxer pentru bani. S-a pozat așa și a pus imaginea pe internet
Deea Maxer își extinde planurile de afaceri. Cântăreața a publicat în mediul online o imagine în care apare în fața unei clădiri din București. Textul atașat fotografiei i-a pus pe mulți pe gânduri, o parte dintre internauți chiar trăgând concluzia că aceasta a renunțat la activitățile artistice. Foto
Deea Maxer reușește să-și facă singură capriciile
În anul 2023, Deea Maxer și fostul său soț au ținut prima pagină a ziarelor mondene. S-a întâmplat în contextul divorțului celor doi după aproape două decenii de mariaj. Chiar dacă au doi copii împreună, au decis să urmeze drumuri separate în viață, consolidându-și pozițiile mai ales financiar.
După despărțire, Deea Maxer, ca și fostul său partener de viață, a trebuit să își câștige banii singură, fără a-i mai pune la comun cu tatăl copiilor săi. Și se pare că se descurcă destul de bine. Anul trecut, cântăreața a precizat că a renunțat la unele dintre activitățile sale artistice pentru a investi în altele.
În 2023, prezenta clădiri în paradisul milionarilor
Nu a durat multă vreme până Deea Maxer s-a pozat în Dubai, paradisul milionarilor, explicându-le internauților că studiourile prezintă în zonă un preț începând de la valoarea de 14.000 de euro, avansul reprezentând doar 20 de procente. Tânăra s-a afișat atunci în fața unei locuințe modern mobilate.
La vremea respectivă, s-a zvonit că Deea Maxer a decis să devină consultant în imobiliare, pentru a-și majora veniturile financiare. Și e posibil să fie un adevăr la mijloc, fiindcă cea mai recentă postare de pe Facebook a cântăreței confirmă cel puțin o parte din informații.
„Preiau în portofoliu case și apartamente din București”
„Preiau în portofoliu, în exclusivitate, case și apartamente în București, de la dezvoltator sau proprietari. Dorești să cumperi sau ai ceva de vânzare? Casele din spatele meu sunt în Sectorul 3”, este mesajul Deei Maxer, alături de hashtag-ul #deeamaxerimobiliare.
Imaginea în care Deea Maxer s-a afișat, pe Facebook, în fața unei locuințe din Sectorul 3 din București poate fi văzută în galeria foto a acestui material. Mulți utilizatori online au tras concluzia că fosta soție a lui Dinu Maxer s-a lăsat de cântat și s-a reprofilat cu totul după despărțire.
Deea Maxer lucrează și pentru o firmă de cosmetice
În altă ordine de idei, se știe că Deea Maxer lucrează și pentru o companie de produse cosmetice și de îngrijire și înfrumusețare, fiind pasionată de acest domeniu. Ea a explicat la TV, în urmă cu ceva timp, că practică activitatea de beauty consultant în mediul online și că a atins un record pe țară.
În nicio lună de zile, Deea Maxer a devenit manager în cadrul companiei de cosmetice tip MLM, potrivit spuselor sale. Activitatea în cauză i-a adus venituri frumușele, ea susținând că i-au intrat în cont 3.000 de euro într-o singură lună.