Cazuri în care condamnații eliberați prin recursul compensatoriu au recidivat. Cum reacționează cei care au votat legea

de: Andrei Simion
23 10. 2019

Peste 21.000 de deținuți au fost eliberați din închisori în ultimii doi ani, ca urmare a legii recursului compensatoriu. Printre ei s-au numărat violatori, pedofili și criminali. Mulți au recidivat și au ajuns din nou în spatele gratiilor. În momentul în care li s-a prezentat situația, cei care au votat legea s-au bâlbâit sau au căutat scuze penibile.

Mai mulți condamanți eliberați în baza recursului compensatoriu au recidivat

Legea recursului compensatoriu a intrat în vigoare în urmă cu doi ani, iar de atunci au fost eliberați din închisori peste 21.000 de deținuți. Mulți dintre ei au comis din nou infracțiuni.

Unul dintre cazuri este cel al bărbatului care a ucis o persoană în Piața Consituției din Capitală, în seara de 29 septembrie, în urma unei reglări de conturi. Un alt caz este al tânărului care în urmă cu un an a lovit cu brutalitate o fată în Alba Iulia și i-a furat telefonul mobil. Acesta făcuse închisoare pentru tâlhărie și tentativă de viol în stare de recidivă, dar a fost eliberat mai devreme în baza recursului compensatoriu.

Au fost și cazuri de violatori care, odată lăsați în libertate, au agresat alte femei. Mai grav este că printre cei eliberați s-au aflat și pedofili care, lăsați nesupravegheați, au agresat din nou copii.

Jurnaliștii Digi 24 au mers în Parlament și le-au prezentat politicienilor care au votat legea o serie de fotografii cu victimele recidiviștilor. Aceștia s-au bâlbâit când au văzut pozele, iar unii au căutat scuze.

Florin Iordache: „Mda. Tragic… ce să vă spun? Ăăă… Putea acest criminal să iasă din penitenciar… Sau ați văzut că sunt oameni care au comis crime şi fără recursul comensatoriu… Recursul compensatoriu nu a făcut decât ca niște indivizi să… având în vedere condițiile din închisoari… să iasă mai devreme.”

Cătălin Rădulescu: „V-am spus, eu sunt de acord ca aceste personaje să nu iasă din pușcărie, că trebuie modificată această lege. Deci trebuie să o modificăm, sunt de acord cu ce zice fiica acestor bătrâni, dar trebuie să înțeleagă că o lege trebuie modificată. Nu poţi să modifici în defavoarea comunității europene din care facem parte. Dacă comunitatea ne spune într-un fel ce facem? Atunci hai să ieșim, ieșim din comunitatea europeană. Eu sunt foarte dispus.”

Olguța Vasilescu: „Da… îmi pare foarte rău… Legea se discută în Parlament acum. Absolut că ar trebui modificată, pentru infracțiunile de violență. A fost o greșeală a doamnei Prună, de ce n-o întrebați pe ea, ca ea a făcut acest recurs.”

Inițiatorul proiectului de lege este Raluca Prună, ministrul Justiției în guvernul Cioloș. Forma finală a legii a primit 133 de voturi de la PSD, 17 de la UDMR, 13 de la ALDE, 11 de la minorități și un vot de la PNL.