Cazul Fermei Băneasa. Totul despre o retrocedare ciudată care le-a adus celor implicați ani grei de închisoare

de: Dana Cazacu
19 12. 2020

Joi, 17 decembrie 2020, Înalta Curte, a dat sentința, în cazul retrocedărilor ilegale a Fermei Regale Băneasa și a Pădurii Snagov. După patru ani de procese, judecătorii au pronunțat sentința finală. În acest dosar au fost judecate nume grele, de la noi din țară și din Israel. Iată câteva detalii din cazul Fermei Băneasa.

Cazul Fermei Băneasa – persoane cunoscute implicate în retrocedări ilegale

Prejudiciul din dosarul retrocedărilor ilegale, a fost de 140 de milioane de euro. Mandatele de executare a pedepsei, au fost puse de polițiștii care au mers la adresele celor condamnați. Prin intermediul unei firme românești, numită Reciplia SRL, s-a desfășurat această afacere ilegală. Această firmă era controlată de către offshore-ul cipriot, Reciplia Ltd.

Cazul Fermei Băneasa – imobile

Potrivit rechizitoriului făcut public, zeci de imobile și drepturi litigioase care ar fi aparținut Casei Regale a României, ar fi fost cedate acestei firme, chiar de către Paul al României. Printre acestea se numără:

  • Palatul Peleș
  • clădiri din Sinaia și din București
  • imobile care compun domeniul regal Balcic – în prezent în Bulgaria.

Cazul Fermei Băneasa – sentință

Doar două proprietăți au reușit să retrocedeze fraudulos această grupare, și anume:

  • Pădurea Snagov, care are o suprafață de 46,78 hectare de teren forestier
  • Ferma Regala Băneasa, care are o suprafață de 28,6 hectare.

Cazul a fost fost judecat în primă fază la Curtea de Apel din Brașov, dar deciziile dificile au fost date de Înalta Curte. Aceasta a constatat că în acest caz este vorba de către un grup infracțional organizat.

Cazul Fermei Băneasa – condamnări cu executare

Printre cei condamnați cu executare în Cazul Fermei Băneasa, sunt:

  1. milionarul Remus Truică, care a fost condamnat la 7 ani de închisoare. Aceeași sentință o primise și la Curtea de Apel Brașov.
  2. miliardarul israelian Benyamin Steinmetz, care a fost condamnat la 5 ani de închisoare. Acesta era achitat de către Curtea de Apel Brașov.
  3. consultantul israelian Tal Silberstein, care a fost condamnat la 5 ani de închisoare. Acesta era achitat de către Curtea de Apel Brașov.
  4. afacerista Nela Ignatenko (fostă Pavaloiu), care a fost condamnată la 5 ani de închisoare. O sentință de 3 ani de închisoare primise la Curtea de Apel Brașov.
  5. avocatul Robert Roșu, care a fost condamnat la 5 ani de închisoare. Acesta era achitat de către Curtea de Apel Brașov.
  6. fostul primar al Snagov-ului, Apostol Musat, care a fost condamnat la 4 ani de închisoare. Acesta era achitat de către Curtea de Apel Brașov.
  7. fost prefect al județului Ilfov, Nicolae Jecu, care a fost condamnat la 4 ani de închisoare. Acesta era achitat de către Curtea de Apel Brașov.
  8. fost subprefect al județului Ilfov, Caterina Popa, care a fost condamnată la 4 ani de închisoare. Acesta era achitat de către Curtea de Apel Brașov.
  9. fostul jurist al Prefecturii Ilfov, Gheorghe Olteanu, care a fost condamnat la 4 ani de închisoare. Acesta era achitat de către Curtea de Apel Brașov.
  10. fost subprefect al județului Ilfov, Valentin Delcea, care a fost condamnat la 4 ani de închisoare. Acesta era achitat de către Curtea de Apel Brașov.
  11. secretarul comunei Snagov, Niculae Dima, care a fost condamnat la 4 ani de închisoare. Acesta era achitat de către Curtea de Apel Brașov.
  12. cel care s-a autointitulat prinț al României, Paul al României, care a fost condamnat la 3 ani si 4 luni de închisoare. 3 ani de închisoare cu suspendare, primise de la Curtea de Apel Brașov.
  13. directorul tehnic din cadrul Direcției Silvice Ilfov, Theodor Chiriac, care a fost condamnat la 3 ani de închisoare. 3 ani de închisoare cu suspendare, primise de la Curtea de Apel Brașov.

Cazul Fermei Băneasa – pedepse cu suspendare

Cei care au primit pedepse cu suspendare, în cazul Fermei Băneasa, sunt următorii:

  • fostul membru în CA al Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecția Plantelor București, Gheorghiță Dragomira, care a primit pedeapsa de 4 ani de închisoare cu suspendare. Acesta era achitat de către Curtea de Apel Brașov.
  • juristul Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecția Plantelor București, Corina Dicu, care a fost condamnată la 4 ani de închisoare cu suspendare. Acesta era achitat de către Curtea de Apel Brașov.
  • expertul, Ioan Stoian, care a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare. Acesta era achitat de către Curtea de Apel Brașov.
  • afaceristul Dan Andronic, care a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare. Acesta era achitat de către Curtea de Apel Brașov.
  • afaceristul Marius Marcovici, care a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare. Acesta era achitat de către Curtea de Apel Brașov.
  • afaceristul Lucian Mateescu, care a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare. Acesta era achitat de către Curtea de Apel Brașov.

Cazul Fermei Băneasa – achitările

  • afaceristul israelian, Moshe Agavi, a fost achitat. Acesta era achitat de către Curtea de Apel Brașov.
  • academicianul, Gheorghe Sin, a fost achitat. Acesta era achitat de către Curtea de Apel Brașov.
  • mandatarul, Marin Gostin, a fost achitat. Acesta era achitat de către Curtea de Apel Brașov.

Societatea Reciplia a fost amendată cu suma de 200.000 de lei pentru trafic de influență. Aceeași sentință o primise și de la Curtea de Apel Brașov.