EXCLUSIV Cazul Caracal. Unde a dispărut ultimul avocat al lui Gheorghe Dincă. Cum a acționat criminalul de după gratii
Au trecut aproape 8 luni de când Alexandra Măceșanu suna la 112 și cerea disperată să fie salvată, pentru că a fost răpită și violată de un bărbat mai în vârstă. Poliția a aflat după câteva zile de la ce adresă a fost efectuat apelul, iar când au ajuns la casa lui Gheorghe Dincă au descoperit că acesta arsese deja trupul tinerei. Ba mai mult, Alexandra fusese cea de-a doua victimă a bărbatului de 65 de ani din Caracal, prima fiind o altă tânără de 20 de ani, Luiza Melencu.
A schimbat trei avocați până acum!
De atunci, bărbatul se află încarcerat, iar organele abilitate au făcut zeci de reconstituiri și sute de interogări, pentru a descoperi cum le-a ars Dincă pe cele două fete, ce a făcut cu oasele, dar și dacă familia știa ce face monstrul cu chip de om.
În lunile de încarcerare, Gheorghe Dincă a avut doi avocați din oficiu și unul plătit, însă toți trei au renunțat la el din diferite considerente. Primul ar fi faptul că dosarul lui Dincă a fost strămutat și, pentru că avea avocat din oficiu, i s-a desemnat altul, pe raza orașului unde se judeca speța. Ultimul avocat al “monstrului din Caracal” este Claudiu Lascoschi, care a anunțat că renunță la apărarea lui Dincă, fără să dea prea multe detalii. În realitate, se pare că avocatul a fost extrem de deranjat de faptul că ucigașul a trimis scrisori victimelor familiei, dar și o solicitare oficială la DIICOT pentru a fi audiat din nou, motivând că vrea să își schimbe declarația.
Avocații află din presă de acțiunile lui Gheorghe Dincă
Claudiu Lascoschi a aflat din presă de cererea lui Dincă și a fost foarte deranjat de gestul clientului său: “Nu îl mai reprezint pe domnul Dincă de ceva timp. Nu doresc să discut despre motivele care m-au dus la luarea acestei decizii”, ne declarat avocatul.
În acest moment, Gheorghe Dincă are un alt avocat din oficiu, care preferă ca pentru moment să rămână cât mai discret și să nu își facă apariția public.
Audiați prin videoconferință
Infecția cu COVID 19 a băgat în carantină și penitenciarele din România. Deținuții nu mai pot ieși în curte, nu mai pot primi vizite și nici nu mai pot fi duși pe judecătorie. Astfel, zilele trecute, Gheorghe Dincă și complicele său, Ștefan Risipiteanu, au fost audiați de procurorii DIICOT prin videoconferință.