Cazul Caracal. Mama Luizei Melencu, împietrită de groază. Ce s-a aflat despre Dincă

de: Emanuela Pană
24 06. 2020

Decizie emoționantă în cazul care a zguduit România. Astăzi, mama și bunica Luizei Melencu, adolescenta răpită de Gheorghe Dincă, s-au înfățișat la Tribunalul Olt, unde a fost adus și monstrul din Caracal. În timpul unei declarații, Monica Melencu a spus că se dorește, în continuare, „mușamalizarea cazului“. Ce au cerut rudele în instanță, aflați în paragrafele următoare.

„Mi-e groază, mi-e greu să-l văd“

Decizia de a vinde două dintre autovehiculele care îi aparțin lui Gheorghe Dincă a fost contestată la Tribunalul Olt de familia Luizei Melencu întrucât unul dintre ele este chiar cel pe care l-a folosit monstrul din Caracal, anul trecut, pentru răpirea adolescentelor Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu.

Pe 17 iunie contestația a fost înregistrată și a fost judecată ieri, 23 iunie, în prezenţa inculpatului şi a familiei Luizei. Mama adolescentei, Monica Melencu, a declarat că motivul pentru care au luat decizia de a contesta valorificarea mașinilor deținute de Dincă este că acestea pot încă servi drept probe.

„Doamna avocat a aflat. A făcut o contestaţie şi să vedem dacă va fi aprobată. Dânsa crede că era un mijloc de probă în care se mai poate găsi ceva. E a doua oară în care mă întâlnesc cu el. Mi-e groază, mi-e greu să-l văd. E încă o dovadă că se vrea muşamalizarea cazului, ceea ce am gândit de la început“, a declarat Monica Melencu.

Vor să vândă probele. „Se dorește mușamalizarea cazului“

Judecătorul și purtătorul de cuvânt al instanţei, Gabriel Arabelea, a anunțat că pronunțarea a fost amânată pentru astăzi, 24 iunie.

Autoturismul Renault Megane aparținând lui Dincă a fost scos la licitație pentru prețul de pornire de 1.033 de lei, în timp ce pentru dubița aflată în curtea casei groazei se cer 5.017 lei, potrivit Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate.

În anunțul de licitație se menționează faptul că mașinile sunt nefuncționale din cauza faptului că au interiorul demontat și deteriorat. Licitaţia ar urma să se desfăşoare în intervalul 7-9 iulie.