Cazul Caracal a ajuns la sfârșit, după ce Gheorghe Dincă și complicele său, Fane Risipiţeanu, au fost anchetați în dosarul de răpirea și uciderea adolescentelor Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu. Ce pedeapsă au cerut familiile celor două victime pentru făptași.
După trei ani de zile, procesul cazului Caracal a ajuns la final. Avocaţii familiilor celor două victime, Alexandra Măceşanu și Luiza Melencu, pe care procurorii DIICOT spun că Gheorghe Dincă le-ar fi sechestrat, siluit şi omorât în vara anului 2019, au cerut pedeapsa maximă pentru criminalul din Caracal, potrivit Adevărul.
La ultimul termen al procesului care se judecă la Tribunalul Olt, părinţii Alexandrei Măceşanu au cerut, prin intermediul avocatului Aurel Moldovan, achitarea lui Gheorghe Dincă pentru acuzaţia de omor calificat, după ce avocatul susține că nu ar exista dovezi care să demonstreze asasinatul.
„Eu am pus concluzii de achitare pentru cele două infracţiuni de omor calificat. Eu nu am fost convins şi nu sunt nici la ora actuală că Gheorghe Dincă a ars un cadavru în acel butoi.
Cred că nu va fi luat în considerare nimic din ce am solicitat, pentru că instanţa trebuie să-l condamne pe Gheorghe Dincă pentru omor calificat, deşi din toate rapoartele de expertiză nu se spune care a fost metoda arderii, ce s-a folosit în metoda arderii, dacă se putea ca materiale folosite să menţină un foc la 800-1.500 de grade şi câte ore dura.
De asemenea, nu s-a făcut experimentul cu un animal, aşa cum am cerut şi era normal şi firesc, nu s-a ridicat cenuşă de la faţa locului, nu ni s-a explicat care a fost metoda depistării ADN-ului Alexandrei, oasele ce vechime aveau, lucruri foarte importante care nu conduc spre nicăieri.”, a declarat avocatul Moldovan, potrivit sursei citate.
Avocatul Moldovan a menționat că, la ultimul termen, procurorul DIICOT a cerut condamnarea lui Gheorghe Dincă pentru toate infracţiunile de care este acuzat.
De asemenea, acesta a dezvăluit, de asemenea, că avocatul din oficiu al criminalului din Caracal a solicitat, la rândul său, pedeapsa maximă pentru clientul său.
„A pus concluzii de condamnare la cea mai grea pedeapsă, (n. r. – motivând că) aşa cum rezultă din probe a omorât-o. Deci avocatul din oficiu vine în contrapartidă cu solicitarea inculpatului.
Eu ştiu că până la urmă trebuie să-ţi reprezinţi clientul indiferent că e sau nu vinovat, să ai un punct de vedere similar cu al clientului, nu să fii în contrapartidă cu el.”, a completat avocatul familiei Măceşanu pentru adevărul.ro.