Cazul Caracal. Ce a făcut familia Alexandrei Măceșanu, la patru luni de la dispariția tinerei. Lovitură grea pentru Gheorghe Dincă și fiica lui
:format(webp):quality(80)/https://playtech.ro/stiri/wp-content/uploads/2019/11/cumpanasu-macesanu-1024x576.jpg)
Alexandru Cumpănașu continuă să se implice în cazul Caracal, așa cum a promis după ce a pierdut rușinos în primul tur al alegerilor prezidențiale. Acesta a anunțat că a depus o plângere penală pe numele lui Gheorghe Dincă și al fiicei lui, iar Parchetul General l-ar fi anuțat că a trimis plângerea către DIICOT.
Cazul Caracal. Plângere penală pe numele lui Gheorghe Dincă și al fiicei lui
Alexandru Cumpănașu a depus o nouă plângere penală la Parchetul General, la patru luni de la dispariția Alexandrei Măceșanu, iar procurorii l-au informat că aceasta a fost trimisă la DIICOT pentru soluționare.
„4 luni de la dispariția Alexandrei și o nouă plângere penală depusă! Dragi români, astăzi se împlinesc 4 luni de când a dispărut Alexandra. Și am sentimentul că societatea românească încet-încet uită de 112, de procurori, polițiști, bătaia de joc la adresa ei și a noastră. Bârfa, superficialul, campania au aruncat în derizoriu și treptat în uitare acest copil minunat. Noi, familia, ne vom duce lupta până la capăt. Este însă trist cum interlopii și infractorii au prins tot mai mult curaj și în fiecare zi apar omoruri, răpiri, violuri, clanuri ce devin pentru majoritatea românilor normalitate și obișnuință.
Am depus o nouă plângere penală pe numele lui Gheorghe Dincă, Daniela Dincă, Daniel Dincă și Remus Rădoi la Parchetul General respectiv plângerea nr. 1269/2019. Am primit astăzi răspuns de la Parchetul General prin adresa nr 12701/2019 prin care mi se comunică că plângerea penală a fost trimisă tot către DIICOT. Voi solicita domnului Procuror General și STADIUL instituțional al tuturor plângerilor depuse față de toate instituțiile și persoanele implicate în cazul Alexandrei”, a scris Alexandru Cumpănașu pe Facebook.