O poveste reală a șocat România, după ce Libertatea.ro a făcut public acest caz. Totul s-a petrecut în urmă cu nouă ani, în Bistrița-Năsăud, atunci când o fată de 15 ani a fost obligată să se drogheze, să se prostitueze, iar mai apoi, a fost vândută pe un pitbull și 2000 de lei. Schimbul dintre fată și câine a avut loc într-o parcare dintr-o comună. În tot acest timp, singurul care a fost sancționat și se află în închisoare este unul dintre traficanți.
Potrivit libertatea.ro, Ana era o fată, în vârstă de 15 ani, o adolescentă ca oricare alta, care locuia cu părinții și învăța la o școală profesională din Bistrița. În 2010, viața avea să i se schimbe, deoarece Ana și-a ales un anturaj care i-a săpat groapa.
Fata începuse să consume mult alcool și etnobotanice, obicei care i-a afectat vizibil viața. Părinții au observat schimbări în comportamentul ei, motiv pentru care i-au reproșat în mod repetat.
Întrând într-o stare patologică ireversibilă, Ana a ales calea care i s-a părut cea mai la îndemână: plecarea din casa părintească. Aceasta a stat câteva zile la o colegă, unde ulterior l-a cunoscut pe Cătălin Costoiu, principalul traficant de droguri și de persoane. Acesta lucra ca și taximetrist în Bistrița și nimic nu părea să-l dea de gol pentru ceea ce era de fapt.
Acesta i-a propus Anei să se mute la el acasă, unde locuia cu Ozana, iubita lui, iar Ana a acceptat. Din acest moment, viața ei urma să se schimbe radical, urmând să trăiască un coșmar greu de imaginat.
Fata a fost încurajată să consume tot mai multe droguri și etnobotanice, iar cel care le furniza “marfa” solicitată de Costoiu era Adam Robert, traficant în vârstă de 23 de ani, prieten cu Cătălin.
La scurt timp, ca orice consumator de droguri, Ana devenise dependentă, iar acest lucru constituia un avantaj pentru Costoiu, care deja o oblige să întrețină relații sexuale cu diverși bărbați pentru a-și achita costul drogurilor. Furnizorul, Adam Robert, devenise violent cu tânăra, amenințând-o cu pistolul și obligând-o să întrețină relații sexuale cu el.
Pentru că nu mai suporta viața pe care o ducea, în puținele momente de luciditate, Ana i-a spus lui Costoiu că vrea să plece de la el, moment în care acesta a refuzat-o. Victima a început să plângă, fapt care i-a obligat pe cei trei traficanți, Costoiu, iubita sa, Ozana și Adam Robert să pună la cale un plan de vânzare-cumpărare.
Astfel apare în décor cel de-al patrulea traficant de persoane și droguri, Victor Rădulescu, pasionat de câini de luptă. Adam Robert a venit cu ideea de a o vinde pe fată pentru un câine pitbull, rasa preferată a acestuia și o sumă de bani modică. Zis și făcut.
În dimineața zilei de 12 februarie 2001, Ana este forțată să mânânce, moment în care este drogată, iar mai apoi este urcată în taxiul lui Costoiu, pentru a fi dusă la locul stabilit de Adam Robert și Victor Rădulescu. Aceștia s-au întâlnit în parcarea unui restaurant de lângă comuna Galații Bistriței. Când au ajuns, doi bărbaţi îi aşteptau acolo, lângă un autoturism Opel.
Adam Robert a dezvăluit la dosar că „Costoiu Cătălin a discutat câteva minute, apoi i-a cerut fetei să coboare și să meargă în acea maşină. Ea a urcat în Opel cu plasa în care avea haine, fără să opună rezistență și fără să întrebe unde merge”.
Cei doi au luat câinele din Opel și au primit o sumă de 2000 de lei, bani înveliți într-o coală albă. Adam Robert a declarat că Ozana a fost nemulțumită de suma de bani primită, dar cu toate astea, ea a primit o pereche de cizme, cumpărată din suma de bani respectivă.
Noul posesor al fetei, Victor Rădulescu, traficant de carne vie, a dus-o pe Ana la locuința unui alt bărbat, C.I, care a obligat-o pe fată să se culce cu el, dar și cu mulți alți bărbați. Deși aceasta l-a implorat să o elibereze și că îi va da câți bani va dori, bărbatul a fost de neînduplecat.
În dimineața zilei de 16 februarie, Ana a fost dusă de C.I. și Rădulescu Robert să se întâlnească cu patru bărbați cu care urma să întrețină relații sexuale. Aceștia au plătit fiecare 150 de lei și au dus-o pe fată cu mașina la un motel din Trivale.
Aici, Ana a văzut luminița de la capătul tunelului. Fiind extrem de speriată, tânăra i-a rugat pe clienți să o lase să dea un telefon. Astfel, ea a sunat-o pe Irina, care i-a recomandat să sune la Poliție. Ana le-a povestit clienților drama prin care a trecut.
“Era speriată și tremura. Ne-a spus că are 15 ani, că a fost racolată pentru prostituție și ne-a rugat să o ajutăm să meargă acasă”, a declarat unul dintre bărbaţi la proces.
În minutele următoate, poliția a ajuns la fața locului, iar Ana împreună cu cei patru bărbați au fost duși la sediul poliției.
Potrivit libertatea, deznodământul este unul extrem de trist, care reflectă nepăsarea autorităților competente pentru astfel de cazuri.
Dosarul a fost preluat de DIICOT – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, iar cercetările începute în 16 februarie 2011, ziua în care a fost sesizată poliţia, s-au finalizat la 21 noiembrie 2016. În tot acest timp, DIICOT nu a cerut niciodată arestarea traficanţilor.
Din cei cinci traficanți, doar unul și-a recunoscut fapta: Robert Adam. Procesul început în februarie 2017, s-a finalizat în mai 2019, iar singurul care a ajuns în închisoare este Robert Adam.
Deși toți au atacat decizia de condamnare, Curtea de Apel le-a respins-o. Din păcate, aceștia sunt dați în urmărire general, însă nu se știe cine și când se va ocupa de prinderea și condamnarea lor, potrivit libertatea.ro.