Caz șocant în Craiova. Bătrâna batjocorită și umilită de infirmiere la Spitalul Județean a murit. La ce chin fusese supusă, deși era bolnavă

de: Rosu Ioana
25 11. 2022

Apar informații înfiorătoare din Craiova, acolo unde o femeie în vârstă de 84 de ani a fost tratată jalnic de personalul medical, potrivit spuselor nepoatei sale. În urma mai multor umilințe și supărări provocate, pacienta s-a stins din viață cu un mare dezgust față de modul în care cetățenii români sunt tratați în spitalele de stat.

Viața unei femei de 84 de ani, ignorată cu dispreț de personalul medical

Condițiile precare din spitalele de stat românești nu sunt o surpriză pentru nimeni, astfel că, persoanele cu posibilități financiare nu mai stau să se gândească vreo secondă dacă să apeleze sau nu la serviciile medicale oferite de clinicile private.

Cu toate acestea, există și persoane care nu își permit financiar acest lux, așa că nu au decât varianta spitalelor de stat. Deși multe dintre ele beneficiază de tehnolgie de ultimă generație, personalul și lipsa de empatie a acestuia față de oameni lasă de dorit. O bătrână de 84 de ani, internată pentru amputarea unui picior s-a trezit în mijlocul unui colectiv medical insensibil.

La câteva zile de la intervenția suferită, pacientei trebuia să i se facă un EKG, dar pentru acest lucru, femeia trebuia mutate din patul său într-un scaun cu rotile. Ei bine, infirmierele au tratat-o cu ignoranță și duritate, au scăpat-o fin mână, iar ulterior, au încercatsă o determine să se ridice singură, fără un picior, pe motiv că „ele nu pot căra 100 de kg”. Într-un final, femeile au chemat un coleg pentru a susține bătrâna.

Nepoata bătrânei reclamă modul în care a fost tratată bunica sa

În urma căzăturii suferite, familia pacientei a fost anunțată de incident, astfel încât nepoata acesteia a depus plângere la conducerea spitalului, denunțând modul în care a fost tratată pacienta grav bolnavă. Aceasta a făcut public cazul bunicii sale, în speranța ca alți bătrâni să nu mai treacă prin acest coșmar inimaginabil.

„Bunica ne-a spus că au fost două infirmiere. Au urcat-o pe o targă și când au ajuns în locul unde trebuia să i se facă EKG-ul, i-au spus să coboare singură. Bunica a zis că nu poate, ele i-au zis să stea într-un picior.

Că trebuie să facă un efort, că ele nu sunt obligate să ridice 100 de kilograme, că în fișa postului nu scrie asta. I-au zis de mai multe ori: <Nu suntem plătite să vă cărăm în spate!> Luată peste picior, jignită, bunica a încercat să se dea singură jos și a căzut pe ciment.

Atunci infirmierele au chemat pe cineva, am înțeles ulterior că un medic rezident a sărit în ajutorul bunicii și au ridicat-o. Apoi, infirmierele au smucit-o, exact așa a zis bunica, și au azvârlit-o în pat”, a declarat Loredana Nicola, nepoata bătrânei.

Reacția spitalului după eveniment

În urma plângerii depuse, spitalul a avut și prima reacție, însă aceste acuzații nu par să fi intimidate în vreun fel personalul, ci mai mult, să o ia ca pe un eveniment comun. Mai mult, medicul care a oferit explicații legate de acest incident a povestit întâmplarea dintr-o altă perspectivă favorabilă spitalului.

”A fost trimisă pentru a efectua un EKG. La transferul de pe căruciorul de transport pe targa pe care trebuia să facă investigația, pacienta a avut o amețeală, s-a dezechilibrat, infirmiera a reușit să o sprijine, după care a solicitat ajutor colegilor, lucru care a decurs firesc.

Nu este prima data, aceste acuzații se întâmplă și s-a întâmplat să le constat și eu personal, în diverse zone, în diverse sectoare”, a declarat dr. Stelian Mogoanță, director medical.

Deși conducerea spitalului a confirmat demararea unei anchete, cazul fiind preluat de Comisia de Disciplină, în acest moment nu se cunosc informații legate de infirmierele care au manifestta un astfel de comportament și nici nu se cunoaște dacă aceste acte inumane au fost surprinse de camerele de supraveghere. Din păcate, femeia de 84 de ani s-a stins din viață, însă nu se cunosc  informații legate de motivul real al morții.