Dramă cumplită într-o familie din Timișoara, după ce o viitoare mămică și-a pierdut viața în urma infectării cu COVID-19. Femeia, în vârstă de 36 de ani, a ajuns la Terapia Intensivă a Maternității Bega în stare gravă, iar în scurt timp, aceasta a pierdut lupta cu viața.
Femeia a fost transferată în stare gravă la Terapie Intensivă, după ce s-a infectat cu noul coronavirus. Când au realizat că șansele de supraviețuire ale mamei sunt aproape minime, medicii de la maternitatea din Timișoara au decis să-i facă o operație de cezariană pentru a încerca să salveze bebelușul.
Din fericire, fetița cu o greutate de 800 de grame a fost salvată, ea rămânând în incubator câteva luni. Medicii au afirmat că starea bebelușului este stabilă, urmând ca medicii să-i monitorizeze evoluția.
Prietenii femeii au organizat o campanie de donare de sânge în încercarea de a o salva, dar din păcate, după două săptămâni de luptă pentru viața ei și a fetiței ei, femeia nu a mai rezistat.
Noul coronavirus lovește din toate părțile, iar pacienții recurg la cele mai nebunești gesturi din disperare. Un eveniment haluciant a avut loc ieri, pe străzile orașului Drobeta Turnu Severin, acolo unde un pacient infectat cu COVID-19 a reușit să evadeze din spital.
Pacientul, aflat într-o stare delicată și conectat la două surse de oxigen, a prins o ușă deschisă și s-a făcut nevăzut. Medicii au observat rapid absența bărbatului, solicitând ajutorul poliției.
Scenele capturării pacientului au fost surprinse de trecători, astfel că bolnavul a făcut un adevărat spectacol pe stradă, în timp ce implora trecătorii să-l ajute.
În același timp, pacientul le ruga pe asistentele care au venit să-l preia să nu-l ia în spital pentru că nu dorește să se întoarcă. În urm incidentului neplăcut, pacientul în culpă, în vârstă de 54 de ani, va primi dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolii, expunându-i pe oamenii cu care a intrat în contact la boală.
La vizualizarea momentului traumatizant, mai mulți internauți și-au expus păreri contra modului în care oamenii legii au acționat: „Păi dacă omul și-a dat seama ce se întâmplă în spital, normal că a vrut să scape viu de acolo”, „Cel care a filmat de ce nu a intervenit? Bolnavul probabil era în pragul disperării, o fi văzut el ceva în spital şi tocmai d-aia a şi fugit de acolo”, „Aceşti doctori şi asistente dacă se adeveresc că omor oameni cu zile trebuiesc traşi în țeapă şi apoi arşi ca şi morți să sufere„, sunt doar câteva dintre părerile pe care românii le-au avut după publicarea scenelor de groază.
Vezi imaginile virale cu bărbatul tăvălindu-se pe jos, surprinse de un martor: