S-a aflat cauza incendiului de la Notre-Dame: un oficial al Poliției a făcut anunțul

de: Ciprian Ioana
19 04. 2019

Începe să se deslușească misterul incendiului de la catedrala Notre-Dame din Paris, care a ars aproape în totalitate. Ancheta merge mai departe și încep să apară primele concluzii.

Polițiștii care se ocupă de investigarea incendiului susțin că, cel mai probabil, incendiul de la Notre-Dame s-a produs din cauza unui scurtcircuit. E posibil ca unul dintre panourile electrice să fi produs o scânteie și, ulterior, flăcările s-au extins. E declarația făcută de un oficial al Poliției, sub protecția anonimatului.

Oficialul susține că, deocamdată, investigatorii nu pot lucra în interiorul catedralei pentru a aduna mai multe probe, pentru că structura este încă șubredă. Siguranța anchetatorilor nu ar putea fi, astfel, asigurată.
Anunțul vine într-o perioadă în care Franța mulțumește public pompierilor care au salvat monumentul și au reușit să evite prăbușirea totală a catedralei.

Catedrala Notre-Dame, încă fragilă

Catedrala Notre-Dame, mistuită de un incendiu izbucnit în seara zilei de 15 aprilie, este încă fragilă. Multe părți din structura sa riscă să se prăbușească, dar, per total, clădirea va rămâne în picioare.

Ancheta referitoare la incendiu trebuie, așadar, să se desfășoare cu mare atenție. În continuare se merge pe mâna unui accident, iar anchetatorii resping ideea unei mâini crimimale.

Personalul catedralei și muncitorii care se ocupau de renovare au fost audiați – aproximativ 40 de persoane au răspuns întrebărilor puse de polițiști. Pe de altă parte, ținând cont că Notre-Dame va fi închisă în următorii ani, oficialii Bisericii Catolice din Franța au propus ridicarea unei construcții temporare în piațeta din fața catedralei.

Acolo ar urma să se adune pelerinii și credincioșii pentru a vedea, de exemplu, artefactele salvate din interiorul catedralei cuprinse de incendiu.

Zilele trecute, librăriile anunțau un interes major pentru romanul „Cocoșatul de la Notre Dame„.  Cartea se află pe prima poziție în topul celor mai bine vândute cărți pe Amazon Franța. În același top se regăsește ;i o carte despre istoria catedralei, care a fost publicată în 2012.