Catrinel Sandu a făcut marele anunț la Cătălin Măruță în emisiune. Când se mută iar în România

de: Iulia Statie
02 07. 2021

Catrinel Sandu a făcut dezvăluiri uluitoare! S-a mutat în Statele Unite ale Americii și trăiește o viață superbă, dar gândul îi stă tot la România. Vedeta are în plan să se întoarcă acasă, chiar dacă nimeni nu credea că visează să fie în locul în care a crescut.

Catrinel Sandu, despre întoarcerea în România: ‘Aici e acasă’

Catrinel Sandu a fost invitată astăzi, 2 iulie, la emisiunea lui Cătălin Măruță, unde a vorbit despre cum se simte întoarsă în România. Vedeta a dus dorul locurilor natale, așa că și-a adus și fetițele în România.

Mai mult, blondina vorbește românește în America pentru a încerca să își facă soțul să o înțeleagă.

„Pentru mine, aici e acasă și aici o să fie pentru totdeauna acasă. De când am venit sună telefonul. Vara trecută nu am venit. Toată lumea vrea să te îmbrățișeze.

Eu vorbesc românește (n.r. acasă) și când este Steve cu noi încercăm să vorbim românește pentru a-l învăța și pe el. Înțelege mult mai mult, vorbește puțin italiană și asociază cuvintele.”, a zis Catrinel Sandu.

Ce spune Catrinel Sandu despre soțul ei. Ce vis are acesta

De asemenea, Catrinel Sandu a dezvăluit că soțul ei adoră tot ce are de oferit România. Cât despre întoarcerea sa în locurile natale, blondina așteaptă ca ea și partenerul său să iasă la pensie pentru a putea petrece timpul oriunde își doresc, fără a depinde de carieră.

„O să vină și el în țară într-o săptămână cu băieții. Ne adunăm toată familia, suntem 6, cu mama 7. Îi place foarte mult, acum o să fie a treia oară când vine în țară. E fascinat.

Îmi spune că, atunci când o să ajungem la pensie, o să stăm jumătate de ani în România și jumătate în America.”, a transmis vedeta.

Catrinel Sandu, dezvăluiri despre cel mai greu moment din viața sa

Catrinel Sandu a trecut prin momente cumplite în urmă cu doi ani, când aceasta și-a pierdut tatăl. Blondina a decis să vândă casa în care a stat o mare parte din viață, mai ales pentru că orice loc din locuință îi aducea tristețe. Totuși, ea a cumpărat un apartament cu banii primiți.

„Am venit, a fost perioada respectivă destul de grea, s-a întâmplat acum 2 ani de zile. Am vândut casa, a fost casa în care am locuit peste 20 și ceva de ani. Fiecare locșor îmi aducea aminte de el.

Era o casă foarte mare, nu avea sens să o mai ținem, așa că am vândut-o. Am cumpărat un apartament, e mult mai ușor și mai ok.”, a adăugat aceasta.