Câți pasageri au voie șoferii începători să transporte. Mulţi habar nu au că încalcă legea, se dau amenzi mari
Primele 12 luni de la momentul obținerii permisului de conducere sunt considerate o perioadă de acomodare, de acumulare de experiență, venind la pachet cu o serie de restricții speciale. Află, din rândurile de mai jos, câți pasageri au voie șoferii începători să transporte.
Reguli speciale pentru începători
După ce încheie cursurile de legislație și traseu oferite de școlile de șoferi, cei care își doresc să obțină permisul de conducere trebuie să treacă cu bine de probele de la examenul rutier.
Mulți spun că abia după încep adevăratele emoții, în condițiile în care primele 12 luni de la momentul obținerii permisului de conducere sunt considerate o perioadă de acomodare, de acumulare de experiență. Pentru că se consideră că șoferii începători nu pot reacționa precum cei experimentați în situații de criză, s-a decis ca în cazul lor să se impună câteva restricții speciale.
Ce restricții li se impun
În primul rând, sunt obligați să aibă afișat, atât pe parbriz cât și pe lunetă, la vedere, semnul galben ce îi atenționează pe ceilalți participanți la trafic, dar și pe oamenii legii, că la volan este o persoană care conduce de mai puțin de un an.
Apoi, există restricțiile legate de viteza maximă cu care pot circula în afara localităților, limita fiind cu 20 de kilometri pe oră mai mică decât cea normală. Pe autostradă, ei nu pot depăși 110 kilometri pe oră, iar pe drumurile naționale, 80 de kilometri pe oră.
Există vreo limitare în ceea ce privește numărul persoanelor din autoturism? Da!
Te-ar putea interesa și: Cât trebuie să plătești în plus la RCA pentru clauza de decontare directă. Ce trebuie să știe șoferii
Câți pasageri au voie șoferii începători să transporte
Așadar, dacă te întrebi câți pasageri au voie șoferii începători să transporte, răspunsul este opt, fără să fie numărat și conducătorul. Este important de precizat că restricția este valabilă tuturor șoferilor cu permis de categorie B, indiferent de experiența lor la volan.
Regula este prevăzută în ordonanța 195/2002, Art. 53, lit. b), pct. 1, privind circulația pe drumurile publice. Se precizează că persoanele care au permis auto categorie B pot conduce doar un „autovehicul a cărui masă totală maximă autorizată nu depășește 3.500 kg și al cărui număr de locuri pe scaune, în afara conducătorului, nu este mai mare de 8”.
Doar cei care au permis categorie D valabil pot transporta un număr mai mare de pasageri.
Te-ar putea interesa și: Permisul se suspendă pe viață pentru acești șoferi din România. Senatul a dat undă verde