Câți medici din România refuză vaccinarea. Klaus Iohannis a făcut anunțul oficial

de: Dumitrache Diana
04 12. 2020

Imunizarea pentru COVID-19 este, cu siguranţă, cel mai discutat subiect în România. Legat de acest lucru, preşedintele Klaus Iohannis a făcut anunţul oficial. Câţi medici refuză, de fapt, vaccinarea?!

Cadrele medicale refuză vaccinarea împotriva COVID-19?!

De când giganţii farmaceutici au anunţat că vaccinul împotriva coronavirusului este pregătit de lansare, o serie de controverse legate de acest subiect au apărut în întreaga lume. În ceea ce priveşte România, oamenii s-au împărţit în două tabere: cei care sunt de acord cu imunizarea şi cei care nu doresc să facă injecţia. Printre cei din urmă se află şi cadre medicale.

Astfel, Klaus Iohannis a dezvăluit câţi medici refuză, de fapt vaccinarea pentru SARS-COV-2. Conform preşedintelui, procentul celor care sunt împotriva vaccinării este unul destul de mare: 20%. De asemenea, acesta a ţinut să precizeze că strategia naţională de imunizare a fost aprobată.

“Este foarte-foarte important de ştiut că aceste tipuri de vaccin, care sunt acum în curs de aprobare, sunt sigure, sunt eficiente. Sunt la cel mai înalt standard european și asta este o știre foarte importantă pentru români. Deja echipa care se va ocupa de campania de vaccinare a făcut verificări în unități spitalicești, între medicii de familie.

Sunt foarte bucuros să vă spun că am aflat chiar astăzi, în discuție, că deja intenția de vaccinare este la un grad foarte mare. Se pare că deja persoanele informate din zona medicală doresc în proporție de peste 80% să se vaccineze. Este un lucru foarte bun. Dacă toate merg așa cum sunt planificate, este posibil ca până în vară să terminăm această primă campanie de vaccinare”, a declarat președintele, conform Rador.

Klaus Iohannis, despre strategia de vaccinare

Întrebarea care stă acum pe buzele tuturor românilor este legată de perioada în care aceştia se vor putea vaccina pentru a reveni la o viaţă normală. Legat de acest aspect, preşedintele a declarat că este foarte optimist şi mulţumit de munca depusă de Ministerul Sănătăţii.

“Suntem bine pregătiți. Așteptăm vaccinurile și pot să vă spun că personal sunt foarte mulțumit de munca depusă de Ministerul Sănătății, domnul ministru, domnul secretar de stat, și domnul colonel Gheorghiță, care se ocupă de această campanie de vaccinare”, a mai spus Iohannis.

Este important de amintit că, în prima fază, vor fi vaccinate persoanele din linia întâi în lupta cu temutul virus, apoi cele cu risc mare (bolnavii cronici), ca la final să fie imunizaţi şi ceilalţi cetăţeni.