Gabriela Cristea nu are nevoie de nicio prezentare. Este una dintre cele mai controversate și populare vedete de televiziune din România. Celebra brunetă a ținut prima pagină a publicațiilor mondene de-a lungul anilor, cu viața ei amoroasă tumultoasă.
Se spune că prima iubire nu se uită niciodată. Înainte de cele două căsnicii ale sale, Gabriela Cristea a avut o relație intensă și asumată cu omul de televiziune Bogdan Santea.
Prima poveste de dragoste a Gabrielei Cristea de care a aflat publicul din România a fost cea pe care vedeta a trăit-o cu primul ei iubit, băiatul pentru care bruneta ar fi fugit de acasă la vârsta de 18 ani, conform spuselor tatălui ei.
Anii au trecut, cei doi s-au maturizat, iar relația s-a încheiat. În prezent, Bogdan Santea lucrează în domeniul comunicării.
Înainte de a se căsători și de a avea familia mult visată alături de cântărețul Tavi Clonda, viața sentimentală a prezentatoarei TV a fost un adevărat carusel de emoții. Bruneta a fost căsătorită anterior cu regretatul om de afaceri Marcel Toader, iar mariajul lor a fost extrem de mediatizat.
Cei doi au divorțat în anul 2013 cu mare scandal, când și-au aruncat cuvinte grele, acuzații grave și insulte înfiorătoare. Marcel Toader i-ar fi reproșat fostei sale soții că nu se ocupă suficient de mult de casă și gospodărie, în timp ce Gabriela Cristea îl suspecta de adulter, acuzându-l de violență domestică.
Gabriela Cristea și-a găsit fericirea în brațele lui Tavi Clonda. Cei doi sunt împreună de opt ani și sunt căsătoriți din 2015. Cu toate acestea, cele două vedete se iubesc la fel de mult ca în prima zi și sunt extrem de fericiți alături de copiii lor.
„Secretele unei căsnicii fericite? În primul rând este vorba despre o experiență de viață, o răbdare de fier de ambele părți, pentru că altfel nu ai făcut nimic. Nu știu dacă în cazul nostru vorbim neapărat despre căsnicia perfectă, dar funcționează, suntem ok. Perfecțiunea e mai greu de atins.
Și iubirea e importantă, la fel ca și faptul ca la începutul unei relații să nu te arăți altfel decât ești. Aici este o greșeală pe care mulți o fac. La un moment dat se descoperă că ești altfel, și relația nu mai merge. Totodată, comunicarea trebuie să fie bună, viața sexuală să fie activă și după ce apar copiii și niciodată să nu te culci certat cu partenerul de viață”, a spus Tavi Clonda, într-un interviu recent.