Câți bani primește câștigătorul Românii au Talent 2022. S-a îmbogățit!
Românii au talent este una dintre emisiunile cele mai iubite de cetățenii de la noi. Majoritatea fanilor au așteptat cu nerăbdare să vadă cine va câștiga sezonul cu numărul 12. Talentele s-au adunat pe marea scenă, dar doar unul a reușit să convingă jurații și publicul că merită premiul și trofeul. Cu câți bani pleacă acasă cel mai talentat român? Mulți oameni visează la suma aceasta.
Românii au talent 2022: care este marele premiu?
Românii au privit cu atenție marea finală de azi, 27 mai 2022. Cei mai mulți dintre telespectatori și-au votat preferații pe care au pus ochii încă din audiții.
Noul sezon a promis multe și s-a ținut de cuvânt. Clipe emoționante, povești de viață incredibile și talente nebănuite au fost prezente pe scena celebră.
Jurații au decis finaliștii: X-Treme Brothers, Bianca Ciocîrlan, Aurel Niamțu, Emanuel Ion, Ana Maria Mircea, Darius Mabda, Martina Meola, Zametheea, Raisa Radu, Alex Dowis și Gabriela Dincă. Doar unul dintre ei însă a reușit să fie pe placul juraților și publicului.
Seară magică pentru toți concurenții
Cel mai talentat dintre toți a fost desemnat Darius Mabda, care a plecat acasă cu nu mai puțin de 120.000 de euro, iar cel mai original moment se bucură de suma de 10.000 de euro, premiu de care s-a bucurat tot el.
,,Super show-ul a început! 🔥Marea Finală este chiar acum la Pro TV și pe VOYO. Începem seara cu o nouă prestație de excepție pe hoverboard din partea Biancăi Ciocîrlan. 🤩
Felicitări! 👏👏👏După START VOT, poți să o votezi accesând link-ul din Bio sau prin SMS la 1264. 📱🎉”, a fost mesajul postat pe pagina oficială de Instagram a show-ului chiar la finalul momentului Biancăi, prima participantă care a deschis seara de spectacol.
Emoțiile uriașe au fost și în dreptul juraților, care s-au pregătit în mod special pentru seara cea mare. Andi Moisescu, Andra Măruță, Dragoș Bucur și Mihai Bobonete au luat cele mai elegante haine pe ei și s-au prezentat în fața participanților.