Câți bani costă cea mai ieftină cameră la un hotel din Mamaia. Turiștii au crezut că nu văd bine
Este incredibil câți bani costă cea mai ieftină cameră la un hotel din Mamaia. Prețul este unul atât de mic încât turiștii au crezut că nu văd bine. Chiar dacă în acest sezon cazările în Mamaia s-au scumpit cu 20% față de 2021, turiștii încă pot să mai găsească oferte care să îi mulțumească și care să nu îi lase fără bani în buzunar.
Cât costă cea mai ieftină cameră în stațiunea Mamaia. Oricine și-o poate permite
Ca în oricare an, și în 2022, stațiunea Mamaia rămâne cea mai scumpă locație de pe litoralul românesc. De asemenea, în acest an, din cauza scumpirilor din ultimul timp la energie electrică, gaze, carburanți…etc, prețurile sunt mai mari în sezonul estival 2022 cu până la 20%, comparat cu cel din 2021.
„Tarifele au crescut între 15 şi 20 %, evident, creşterea cea mai mare se înregistrează pe vârful de sezon, acolo unde şi cererea este cea mai mare, de altfel. Cu toate acestea, ne aşteptăm la o vară foarte plină”, a declarat, Corina Martin, agent de turism, conform cancan.ro.
Cu puțin noroc se găsesc și oferte convenabile
Cu toate astea, turiștii care caută mult și au și puțin noroc pot găsi în stațiunea Mamaia cazare la prețuri mai mult decât convenabile. Astfel, tutiștii pot găsi o cameră dublă la un preț imbatabil de 250 de lei, la un hotel cotat cu 3 stele. Pentru acești bani pot fi cazați doar doi adulți. Aceștia beneficiază de balcon, aer condiționat, baie în cameră, TV cu ecran plat și Wi-Fi.
Cei care au trecut pragul acestui hotel spun că în acest caz condițiile sunt acceptabile. Conform review-urilor date de clienți, nota este de 5,9.
Cameră dublă cu 400 de lei pe noapte
De asemenea, o altă ofertă convenabilă este și aceea unde pentru 400 de lei pe noapte, turiștii pot avea camere cu canapea extensibilă și un pat dublu mare. Alte beneficii pe care le oferă pachetul turistic sunt: cadă sau duş, pardoseală de lemn sau parchet, prosoape, lenjerie de pat, priză lângă pat, TV, frigider, plasă de ţânţari, telefon, garderobă sau dulap, etaje superioare accesibile doar pe scări, suport de haine, hârtie igienică, aer condiționat, dezinfectant pentru mâini.
Hotelierii așteaptă turiști mulți în mini-vacanța de Rusalii
De asemenea, hotelierii în această perioadă, sunt pregătiți pentru un val mare de turiști care vin să petreacă pe litoral minivacanța de Rusalii. România beneficiază de o minivacanță de 3 zile de sărbătoarea Rusaliilor. De Rusalii angajații români au două zile libere, 12 și 13 iunie, însă una dintre zile pică duminica, zi liberă oricum. Cu ziua de luni, 13, liberă, românii pot beneficia de o minivacanță de 3 zile.