Câți bani costă cazarea la vila lui Alexandru Arșinel din 2 mai. Prețurile au luat-o razna
S-a aflat câți bani costă cazarea la vila lui Alexandru Arșinel din 2 mai, Constanța. Cum prețurile au luat-o razna, nici prețul de închiriere al vilei marelui actor nu face excepție. Alexandru Arșinel, de 83 de ani, este proprietarul unei vile în stațiunea 2 Mai, de pe Litoral și pentru că actorul nu mai merge în vacanță acolo, o închiriază.
Alexandru Arșinel și-a scos la închiriere vila de la mare. Cât costă
Alexandru Arșinel își închiriază proprietatea personală încă din anul 2018. Vila este situată foarte aproape de cea a regretatei Stela Popescu, imobilul fiind localizat la doar două minute de plajă. De asemenea, vila lui Alexandru Arșinel are toate dotările: bucătărie și baie complet mobilate, aer condiționat, mașină de spălat, iar în grădină se regăsește și un grătar.
Vila lui Alexandru Arșinel, pe situl de închirieri booking.com, poate fi rezervată, acolo regăsindu-se prețurile de închiriere.
Cum se numește vila lui Alexandru Arșinel din 2 mai
„Casa Andrei se află la aproximativ 2,3 km de plaja Amphora și oferă cazare cu grădină şi balcon. Această vilă cu aer condiționat are 3 dormitoare, TV cu ecran plat, zonă de luat masa și bucătărie cu frigider și cuptor cu microunde. Prosoapele și lenjeria de pat sunt incluse. La această proprietate există o terasă și facilități de grătar, iar oaspeții pot face ciclism în apropiere. Cel mai apropiat aeroport este Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu, situat la 75 km de vilă. Casa Andrei a întâmpinat clienții Booking.com începând cu 21 apr 2019”, se arată pe site-ul de închirieri imobile.
Vila se închiriază pentru grupuri
Nu în ultimul rând, turiștii care vor să poposească în vila lui Alexandru Arșinel trebuie să știe că nu o pot face decât în grup, vila fiind închiriată cu totul. Binențeles, cei care au bani o pot închiria și pentru două persoane sau chiar una singură.
Astfel, vila lui Alexandru Arșinel, denumită Casa Andrei, poate fi închiriată pentru suma de 6.687 lei în perioada 4-10 iulie. De asemenea, preturile sunt identice și pentru luna august.
Casa Andrei se închiriază mai ieftin la început de septembrie
Prețul de închiriere al vilei lui Alexandru Arșinel mai scade un pic la început de septembrie, adică pe final de sezon estival. Așadar, cei care plănuiesc să meargă pe litoral și vor să se cazeze în vila lui Alexandru Arșinel o pot face pentru un preț de 5573 de lei pentru 6 nopți de cazare.