Câți bani cheltuiește Andreea Esca din salariul de la Pro TV. Lucian Mîndruță a fost uimit s-o audă

de: Alexandra Chivu
15 03. 2021

Andreea Esca s-a lăsat intervievată de Lucian Mîndruță. Știrista a răspuns sincer unor întrebări ce au ca temă organizarea și educația financiară, punct forte al prezentatoarei, se mândrește ea. Consumă puțin din salariul de la PRO TV, a marturisit aceasta.

Andreea Esca, puțini bani de cheltuială. Din salariul de la Pro TV mai mult pune deoparte

„Din salariul tău uriaș, cât cheltuiești, cât investești, cât pui la CEC?”, a întrebat-o Lucian Mîndruță. Știrista a răspuns că din venitul ei mai mult pune deoparte sau investește. Organizarea a învățat-o de la tatăl ei.

„Tata m-a învățat să fiu foarte riguroasă, serioasă și mama să dau frâu liber creativității, să am curaj, să încerc, să risc. Sunt două persoane cu caractere complet opuse. Ei m-au învățat foarte mult și despre bani. Educația mea financiară este extraordinară.

În sensul că tata a fost întotdeauna un ardelean foarte cumpătat și care tot timpul a considerat că trebuie să avem bani de-o parte, puși în mai multe locuri. Iar mama avea o singură obsesie: să cheltuim toți banii, ca nu cumva să ne prindă cutremurul cu bani în casă. Eu am făcut media: cheltui, dar pun și de-o parte”, a explicat știrista.

Își cumpără rar haine

„Fac destul de rar shopping, de obicei când sunt plecată din țară. Am un model precum această rochie tip halat și cam toate arată așa. Cred că am vreo 10 rochii roșii ca asta!

Probabil că mi-am dat seama la un moment dat ce stil mi s-ar potrivi, în ce mă simt bine, să arate și frumos, să fie și comod, astfel că mi-am creat așa un stil, de una singură”, a completat Andreea Esca.

Nu-și face planuri de viitor, dar știe că nu va ieși prea curând la pensie

„Nu mi-am făcut niciodată niciun plan de carieră și nu am nici acum niciun plan. Nu-mi fac planuri de dinainte cu nimic. Știu că nu e bine, dar nu putem să fim toți perfecți. Nu am plan de pensie, nu am nici măcar în plan să ies la pensie”, a completat știrista.

Biografie 

Andreea Esca a făcut studii universitate și postuniversitate la Școala Superioară de Jurnalism. A urmat programe de pregătire profesională la Centrul pentru Jurnalism Independent de la Praga, la CNN Atlanta, în SUA, și în Atena, Grecia. Ea se identifică cu trustul Pro TV, alături de care și-a început cariera la 1 decembrie 1995, printr-un salut rămas celebtru: „Bună seara România, Bună seara București, Pro TV te salută”.