Câți bani câștigă un medic de familie pentru fiecare pacient. Încasează această sumă chiar dacă nu are consultații

de: Năstase Mirabela
15 07. 2022

Câți bani câștigă un medic de familie pentru fiecare pacient. Se știe faptul că orice persoană cu domiciliul în România este înscrisă la un medic de familie. Medicii care au mai multe persoane înscrise primesc, însă, mai mulți bani de la CNAS – Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Cât câștigă medicii de familie din România. Banii sunt în funcție de numărul de pacienți

Un medic de familie are mai mulți pacienți înscriși, iar performanța îi aduce venituri mai mari. Cam aceasta ar fi pe scurt regula. De asemenea, tuturor persoanelor aflate în evidența medicilor de familie le corespunde un anumit punctaj. Valoarea garantată a punctajului „per capita” este de 8.95 de lei. Sunt și pacienți care au un punctaj mai mare: copiii cu vârste cuprinse între 0-3 ani și persoanele peste 60 de ani.

Persoanele cu vârste între 4 și 59 de ani primesc 7,2 puncte. Punctele se înmulțesc cu 8,95 de lei, adică, în esență, contravaloarea unui punct în primul trimestru al anului 2022. Ei încasează sume de bani și numai pentru pacienții înscriși, deși aceste persoane nu vin la consult.

Un medic care are anul acesta 1.000 de pacienți înscriși și toți au vârsta între 4 şi 59 de ani va primi pentru paciențiii săi suma de 8.950 de lei pe lună fără să facă nici o consultație. Apoi, restul de bani pe care îi primesc doctorii sunt în funcție de serviciile prestate. Dar, atenție mare, din această sumă medicul plătește toate taxele și cheltuielile cabinetului, inclusiv pe cele cu personalul, potrivit reprezentanților Asociației Medicilor de Familie din București și Ilfov. La final, sunt medici care rămân cu 3.000 lei în mână, în timp ce alții mai norocoși pot ajuge la 5-6.000 lei lunar. Pentru ca venitul să crească, însă, este nevoie, cum spuneam, de un număr mare de pacienți și de foarte multe ore de muncă.

Record surprinzător în Olt

Astfel, dacă medicul va supraveghea, de două ori pe lună, un sugar, din luna a 7-a până în luna a 9-a inclusiv, sunt prevăzute două consultații pentru fiecare lună, calculate la 5,5 puncte x 3,55 de lei, adică 19,52 de lei.

„Referitor la plata unui medic de familie pentru un pacient din listă fără să facă nicio consultație facem următoarele precizări: Modalitățile de plată în asistența medicală primară sunt: plata ‘per capita’ prin tarif pe persoană asigurată, conform listei proprii de persoane înscrise asigurate, și plata prin tarif pe serviciu medical exprimat în punctaj pentru unele servicii medicale prevăzute de Ordinul MS/CNAS nr.397/836/2018.

Suma cuvenită prin plată ‘per capita’ se calculează prin înmulțirea numărului de puncte rezultat în raport cu numărul și structura pe grupe de vârstă a persoanelor asigurate înscrise în lista medicului de familie”, a explicat președintele-director general al Casei de Asigurări de Sănătate Olt, Valentin Florin Ciocan.

S-a înregistrat și un record surprinzător. Un medic de familie din județul Olt are în evidență 3. 519 pacienți. Legea asistenței primare prevede numai un număr minim de pacienți pentru fiecare medic, însă nu și unul maxim. Astfel, un medic trebuie să aibă minimum 800 de pacienți în mediul urban și 450 în mediul rural.