Câți bani câștigă Nelu Vlad și trupa Azur la o nuntă în 2022. Suma te va uimi (exclusiv)

de: Ionuț Vieru
12 06. 2022

Nelu Vlad este solistul trupei „Azur” și susține că, de-a lungul carierei sale, a câștigat peste un milion de dolari. Cu toate acestea, în momentul de față are aproape jumătate, din cauza plăcerii vinovate pe care o are, șprițul. Cu toate acestea, vara asta nu duce lipsă de evenimente.

Nelu Vlad și trupa Azur au evenimente toată vara

Cum pandemia s-a terminat și acum este sezonul nunților, toată lumea încearcă să recupereze timpul pierdut. Vara aceasta este un foarte încărcată pentru trupa Azur. Nelu Vlad și colegii săi sunt invitați la tot felul de evenimente speciale.

Nelu Vlad cântă încă din anul 1977, iar trupa Azur a înființat-o în anul 1984. De atunci și până în prezent, aceștia au încântat sute de mii de oameni, însă nu pentru un preț tocmai mic.

„La noi prețurile sunt cunoscute. Nici nu pot fi altfel, de vreme ce le declarăm și statului, pentru impozite. Ca atare, vă spun că un show de 45 de minute variază între 2.500 și 3.000 de euro, în funcție de anumite cerințe. Dacă se dorește un spectacol de 90 de minute, dar structurat în două reprize de câte 45 de minute, atunci e logic că crește și prețul. În acest caz vorbim despre sume cuprinse între 4.500 și 5.000 de euro, din nou anumite pretenții făcând diferența”, a declarat Nelu Vlad, pentru impact.ro.

Cum a făcut Nelu Vlad poză cu Ion Țiriac

În urmă cu ceva timp, Nelu Vlad aștepta alături de colegii din trupă să urce pe scenă pentru a cânta la un concert care a avut loc în complexul „Stejarii” de lângă București. În timp ce așteptau, l-au zărit pe miliardarul Ion Țiriac. Nelul Vlad spune că a rămas plăcut surprins de atitudinea lui Ion Țiriac, moment în care trupa „Azur” a făcut o poză cu miliardarul.

„A fost un om cu o atitudine foarte normală, iar asta pe mine m-a bucurat foarte tare! Practic, cel mai cunoscut român de pe tot mapamondul, care îmi închipui că are un program mai mult decât încărcat, s-a oprit să vorbească cu niște egali de-ai săi. Deși era în compania altora! Putea să ne spună ceva de genul ‘Hai repede, că mă grăbesc, nu vedeți?’ Însă nimic din astea nu s-a întâmplat. Dimpotrivă!”, mai spune el, încântat și azi de cele întâmplate, deși a trecut ceva vreme de la această neașteptată întâlnire.

Citește și: De ce s-a destrămat trupa Divertis. Toni Grecu a dat cărțile pe față după mulți ani