Câți bani câștiga fiica lui Ioniță de la Clejani pe străzile Londrei: ”Nu stăteam cu mâna întinsă, eram gravidă și cântam” EXCLUSIV
Solista Ramona Manole sau Ramona de la Clejani, pe numele ei de scenă, ne-a împărtășit, în exclusivitate pentru Playtech Știri, frânturi din viața ei, plină de neajunsuri. Dacă, în urmă cu 9 ani, cânta, la acordeon, pe străzile Londrei, pentru un bănuț, acum strălucește în lumina reflectoarelor, la petrecerile cu ștaif din București. Ramona ne-a vorbit și despre celebrul ei tată, care a recunoscut-o în acte, și căruia îi transmite un mesaj emoționant.
De ce a plecat din România, în urmă cu 9 ani: ”Nici lumină în casă nu aveam”
Ramona de la Clejani, fiica cea mare a lui Ioniță de la Clejani, este invitată să susțină recitaluri muzicale la mai toate petrecerile din București, ajungând la un nivel profesional la care nici nu a visat vreodată. Nu a uitat însă de unde a plecat.
A dat timpul înapoi și ne-a povestit de perioada în care a cântat, pe străzile Londrei, ca să-și poată întreține familia, rămasă în țară. Nu se rușinează, dimpotrivă, consideră doar că a fost o etapă care a călit-o pentru a deveni ceea ce este acum, o solistă elegantă, care strălucește în lumina reflectoarelor, precum celebrul ei tată:
”Am cântat pe străzile Londrei, acum vreo 9 ani, eram însărcinată în patru luni. Am plecat din țară pentru că în România era foarte greu pentru mine, în acel moment. Nu aveam condiții, de niciun fel, nici lumină în casă nu aveam, eram și în divorț”.
Câți bani câștiga, din cântat, pe trotuar, la Londra
Ramona ne-a dezvăluit și câți bani câștiga zilnic din recitalurile muzicale stradale. Avea în repertoriu piese de inimă albastră, prin care își striga durerea și tristețea:
”Zilnic strângeam din cântat cam 50-70 de lire, pentru mine erau bani frumoși, la acea vreme. Să știți că, dacă mi-ar fi fost rușine, nu m-aș fi dus acolo. Trecutul m-a călit. Eu nu întindeam mâna, nu cerșeam, cântam. Mi-am luat și un acordeon, ca să nu fiu singură, era distractiv, atât puteam să fac atunci. Am făcut-o cu drag, ca să pot să-mi ajut familia, am cântat vreo șapte luni, apoi am revenit acasă. Cântam piese mai triste, cam ce mă durea pe mine, în care mă regăseam, era în ele un strigăt de tristețe, așa am și atras atenția. Trebuie să cânți ceea ce simți, așa e cu muzica…”.
”Am avut și probleme cu Poliția, de foarte multe ori, unii mă goneau”
Cum era și de așteptat, Ramona a avut necazuri cu autoritățile, în acele șapte luni în care a cântat, la Londra, pe trotuar:
”Am avut și probleme cu Poliția, de foarte multe ori, unii mă goneau, alții mă mai lăsau în pace, erau de treabă, că mă vedeau însărcinată. Eu îmi făcusem un culcuș, al meu, unde mergeam în fiecare zi, mă cunoștea lumea, era ca un job zilnic. Chiar și tatăl meu a cântat, la debut, în Franța și în Belgia, la terase. Nu ceream bani, dar dacă mi s-a pus ștampila de cerșetor, asta e. Acele vremuri s-au dus. Acum cânt pentru oameni de mare calitate, am avut evenimente unde au cântat și nume grele din lumea artistică”.
Te-ar putea interesa și: Ce spune Viorica de la Clejani despre rolul femeii într-o căsnicie. Secretul mariajului său longeviv cu Ioniță: ”Femeia e mult mai puternică ca altădată!” EXCLUSIV
Muncește enorm pentru cele trei fiice premiante
Ramona e tare mândră de cele trei fiice ale sale, care învață foarte bine, fiind premiante. Nu se plânge că face mari sacrificii, de dragul lor:
”Una dintre fete a încheiat recent clasa a Vlll-a, a intrat la muzică, la Liceul ”Dinu Lipatti”, din București, a trecut toate probele cu note de 10, a avut medie foarte bună și la Evaluarea Națională, a luat și premiul I, în școală, e un copil exemplar. A primit și diplomă de merit. Eu n-am știut ce aia o diplomă. Nu mai contează anii de sacrificii, ele mă fac fericită și împlinită, prin fetele mele retrăiesc o copilărie pe care mi-aș fi dorit-o!”.
”Eu am doar 5 clase, de unde școală?”
Solista recunoaște că nu are multă carte, dar nici nu dorește să se mai înscrie la școală, pentru a-și continua studiile:
”Eu am doar 5 clase, de unde școală? Aveam 15 ani, când m-am măritat. Nu-mi voi continua studiile, mai bine mă dezvolt profesional muzical, fac și dezvoltare personală, pentru psihicul meu. N-ar fi rău să fac școala și liceul, dar nu-mi ajunge timpul, nu am timp nici să dorm. La noi se cântă după ureche. Dar, dacă există posibilitatea ca fiica mea să facă o școală de performanță muzicală, să ducă steagul mai departe în familia Clejanilor, atunci de ce să nu o ajut?”.
De ce și-a postat fotografii cu tatăl ei pe conturile sociale: ”Gândul la el m-a ajutat să mă ridic”
Fiica celebrului lăutar Ioniță de la Clejani are numai cuvinte de laudă la adresa tatălui ei, deși nu-și vorbesc. Ba chiar și-a postat o fotografie cu artistul, la profil, pe conturile sociale, în dreptul căreia a adăugat un mesaj: ”Te voi păstra până mor ca ghid pentru viața mea!”.
Ramona ne-a explicat de ce a apelat la acest gest:
”Mie mi-a fost foarte greu în viață, m-am simțit foarte singură, nu aveam un suport, care să mă ajute, simțeam nevoia să-mi iau putere din ceva pozitiv, bun. Cel mai bun ghid putea fi doar tata. Gândul la el m-a ajutat să mă ridic. Am plâns, dar m-am spălat pe față și am revenit în forță. Chiar dacă ești singur, amărât, ia-ți o sursă de energie, din ce dorești!
Tata e și familist, își iubește copiii, cred că și la mine ține, în adâncul sufletului. Nu m-a sunat, după acel incident de la nuntă, dar nici nu avea cum, noi în această perioadă nu vorbim. Nu știu ce s-a întâmplat atunci, de ce am fost lovită cu bâta la nuntă, nu știu cine mă dușmănește. Am cerut toate imaginile cu scandalul, ca să văd exact ce s-a întâmplat, cine sunt acei oameni. Încă nu am făcut reclamație la Poliție, dar mă voi duce la ei cu imaginile, când le voi primi”.
Mesaj pentru celebrul ei tată: ”Poate că, într-o zi, o să cântăm și împreună”
Ramona a mai adăugat, în exclusivitate pentru Playtech Știri, despre Ioniță de la Clejani:
”Tata nu are cum să se mândrească cu mine, eu n-am crescut în grădina lui. Eu din Cenușăreasa am ajuns să cânt pentru oameni măreți, care au reușit în viață. Am avut și eu blocaje, încă lupt cu momentele grele, din copilărie, am reușit să îl iert pe tata. Dacă ar avea nevoie, i-aș da ce aș avea mai bun. Eu îl văd ca pe tatăl meu și atât, pentru mine el nu e Ioniță de la Clejani.
Mi se tot spune ”fiica nelegitimă”, așa a rămas, poate că așa se vinde mai bine, dar sunt a lui, m-a recunoscut în acte. Ambiția mea e să muncesc și să ajung la nivelul lui. Poate că, într-o zi, o să cântăm și împreună, tare mi-aș dori, poate că mi-l va trimite Dumnezeu, cândva!”.
Ce îi reproșează Vioricăi de la Clejani: ”Am primit înștiințare de la avocat”
Ramona Manole a avut probleme cu Viorica, soția tatălui ei, pe motiv că le folosește numele de scenă, dar și că le interpretează piesele:
”Cred că Viorica mi-a trimis avocații, cred că ea s-a ocupat de treaba asta, nu tata. Am primit înștiințare de la avocat și mi-a spus să nu mă mai folosesc de numele lor, că e înscris la OSIM. Port numele lui tata, nu cred s-ar duce el să-mi facă mie rău, să nu-mi pot câștiga banii pentru fete. Iar cântecele pe care le interpretez sunt piese autentice din Clejani, le cântă toată lumea, Viorica doar le-a mai pus niște floricele, sunt cântece din trecut, nu au ce să-mi facă”, a mai adăugat Ramona de la Clejani, exclusiv pentru Playtech Știri.
Ce onorariu are Ramona de la Clejani la o petrecere: ”Cânt și pe mult, dar și pe puțin”
Artista susține că nu are un onorariu fix la petreceri și că negociază:
”Onorariul meu, la o petrecere? Nu am un preț anume, cânt și pe mult, dar și pe puțin, așa m-a învățat mama, să nu iau pielea de pe om. Cine cântă și pe mult, dar și pe puțin, are mereu de muncă”, a mai adăugat Ramona de la Clejani, exclusiv pentru Playtech Știri.