04 oct. 2021 | 13:48

Câți bani aruncă fumătorii pe țigări, de fapt. Cu banii aceștia își pot cumpăra o garsonieră

News
Câți bani aruncă fumătorii pe țigări, de fapt. Cu banii aceștia își pot cumpăra o garsonieră
Câți bani aruncă fumătorii pe țigări, de fapt

Iată câți bani dau pe țigări fumătorii. Sumele la care se poate ajunge sunt uriașe și în numai 10 ani și-ar putea cumpăra o garsonieră în București.

Câți bani aruncă fumătorii pe țigări, de fapt

Se știe că fumatul se numără printre cele mai populare vicii. În țara noastră, potrivit statisticilor, o treime dintre cetățeni fumează, în vreme ce jumătate dintre aceștia doresc să renunțe la fumat. Considerat a fi un viciu social, fumatul are numai efecte negative, atât pentru sănătate, cât și pentru buget.

Costul mediu al unui pachet de tutun tradițional este de 21 de lei, iar pentru acest viciu, românii scot din buzunar lunar suma de 630 de lei, asta numai pentru un pachet pe zi. La un calcul extins, pe un an se poate ajunge la suma de 7.560 lei, adică 1.530 euro.

Pentru un fumător moderat, care consumă un pachet şi jumătate, costul tutunului convenţional ajunge într-un an la suma de 2.300 euro. Cei care fumează două pachete de tutun pe zi pierd lunar suma de 1.260 lei, iar într-un an, 3.074 euro.

Lucrurile se complică dacă în familie sunt 2 fumători

Dar, pe lângă tutunul tradiţional, pe piaţă a apărut şi alternativa aceea a tutunului încălzit, una care încălzeşte tutunul, în loc să-l ardă aşa cum o face tutunul convenţional. Astfel, cei care fumează tutun încălzit dau în medie 17 lei pentru achiziţionarea unui singur pachet, în 30 de zile scot din buzunar 510 lei, iar în 365 de zile scot suma  6.120 de lei, echivalentul a 1.236 euro. La două pachete pe zi se cheltuie pe lună 1.020 lei, iar pe an suma de 12.240 de lei.

Iar dacă în familie sunt doi membri care sunt fumători, atunci lucrurile se complică, iar banii pierduți fac chiar o gaură în bugetul familiei. De menționat este și faptul că mulți români care au un venit minim pe economie preferă să consume nicotină, chiar dacă asta înseamnă pentru ei un sfert din salariu dat, în fiecare lună.

Dacă se optează pentru tutunul încălzit, pe lângă achiziţionarea cartuşelor mai trebuie achiziționată și o ţigaretă electronică care ajunge la un preţ mediu de 250 de lei.

Câți bani economiseşti dacă nu mai fumezi

Așadar, dacă un fumător reuşeşte să renunţe la fumat şi economisește banii pe care i-ar folosi pentru satisfacerea acestui viciu, în decurs de 10 ani ei ar putea strânge suma de aproximativ 30.000 mii de euro. Mai exact, ei şi-ar putea cumpăra chiar o garsonieră, confort 3, într-o zonă decentă din Bucureşti… Cum ar suna asta? Cam tentant, nu-i așa?

Parteneri
A murit unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Nicolae Ceaușescu
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Mesaj în română postat de Ursula von der Leyen: „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Elena Lasconi, o studentă mediocră. Cum arată notele primite de candidata la președinția României
EVZ.ro
Adriana Bahmuțeanu, primele declarații după ce băieții ei au fost luați de Protecția Copilului. Fosta soție a lui Silviu Prigoană nu și-a văzut nici acum fiii
Spynews
Taxă pentru românii care stau la bloc. O plăteşte toată lumea: Este o aberație colosală!
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
A MURIT DUMNEZEU! ERA mâna dreaptă a lui CEAUȘESCU
Mediaflux
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Bunica Gherghina va juca într-un film alături de Bill Skarsgard și fiica lui Johnny Depp. Ce rol va interpreta: „Așa am găsit-o”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro