Venită de la Blăgești în Capitală, alături de soțul ei, Viorel, Veronica, cunoscută de public drept Vulpița, a cucerit publicul românesc. Tânăra de 22 de ani a ținut ațintiți către micile ecrane o mulțime de ochi, drept urmare, ceea ce la început părea o întâmplare care se va discuta pe parcursul a câtorva ediții, a ajuns la o adevărată telenovelă care uimește telespectatorii de patru luni. Efortul său, ori naturalețea, au fost, desigur, remunerate.
Povestea ”Vulpița și Viorel” este printre primele locuri în producțiile de divertisment din luna precedentă. Telenovela, mai puțin obișnuită, adună cifre mari de audiență, dar și sute de mii de euro din publicitate. La bază, scenariul creionat de Veronica, în inocența sa, a fost paravanul unei minciuni banale, ce ține de bucătăria familiei: nu a vrut să-i recunoască soțului că îi este infidelă. Nu a mai contat, oricum, căci toate au fost șterse cu buretele după ce s-a lansat în muzică.
Iertarea lui Viorel a venit imediat ce soția sa a înregistrat o piesă cu Axinte de la ”Vacanța Mare”, care a ocupat mult timp locul unu în trending Youtube România. Pentru a arăta că ”șî el poate”, bărbatul a înregistrat, la rândul lui, o piesă cu Maria Constantin.
Pe lângă banii pe care urmează să-i primească de la Axinte, și prestația ei televizată a fost remunerată, cu atât mai mult cu cât a fost o prezență constantă în emisiunea de zi ”Acces Direct”. Pentru fiecare apariție, Veronica Stegaru primește 100 de euro, ceea ce înseamnă aproximativ 500 de lei. Numărul edițiilor în care a participat nu poate fi ținut, dar suma încasată de aceasta trece de 40.000 de lei.