Câte trepte are o scară rulantă, de fapt. Detaliul la care nu te-ai fi gândit niciodată

de: Ioana Bucur
31 03. 2023

Câte trepte are o scară rulantă, de fapt? Este o întrebare pe care, cel mai probabil, foarte puțini și-au pus-o și la care aproape nimeni nu știe să răspundă. Misterul este elucidat, în rândurile de mai jos.

Câte trepte are o scară rulantă

Sunt un element nelipsit al vieții la oraș. Le întâlnim la metrou, în centrele comerciale, în unele parcări, în aeroporturi și lista ar putea continua. Cu toate că mulți dintre noi le folosim aproape în fiecare zi, puțini ar putea să răspundă unei întrebări care, la prima vedere, pare simplă: Câte trepte are o scară rulantă, de fapt?

Misterul a fost elucidat de un tânăr, care și-a împărtășit experimentul inedit în mediul online, mai exact, pe Tik Tok. La prima încercare, a făcut un semn folosind un segment de bandă adezivă pe care l-a lipit pe una dintre trepte.

S-a pus apoi pe numărat, însă și-a dat seama că metoda folosită nu era eficientă. Când treapta pe care lipise semnul a ajuns la bază, întregul mecanism s-a oprit din pricina benzii.

Un experiment inedit

Nu s-a lăsat descurajat și a continuat experimentul, dar cu o abordare diferită. După un drum rapid până la cel mai apropiat magazin, s-a întors cu un pachet de faină. A presărat pulberea albă peste una dintre trepte, a urcat în vârful scării rulante și a început iar să numere. De această dată, a avut succes, el reușind să afle și răspunsul corect la întrebare: 91 de trepte.

Trebuie precizat însă că experimentul, oricât ar fi de inedit și inventiv, nu a oferit un răspuns universal valabil, în condițiile în care numărul variază în funcție de înălțime. Cea a descoperit însă tânărul este o metodă eficientă de a răspunde la întrebarea „Câte trepte are o scară rulantă?”.

Mecanismul a fost brevetat pentru întâia oară pe 15 martie 1892, de inventatorul Jesse W. Reno, protoptipul fiind folosit patru ani mai târziu, ca atracție în Coney Island. În acea primă versiune, oamenii erau așezați, nu stăteau în picioare.

Te-ar putea interesa și: De ce au scările rulante perii. Funcția secretă la care nu te-ai fi gândit