Câte persoane au murit după ce s-au vaccinat cu Sputnik V, în Rusia
Vaccinul Sputnik V, produs de ruși, a intrat recent în atenția specialiștilor. Motivul ar fi decesul unui număr de pacienți după vaccinarea cu vaccinul rusesc. Cu toate astea studiile spun că vaccinul Sputnik V din Rusia are o eficacitate de 92%.
Decese în urma vaccinării cu Sputnik V
În 2 februarie 2021 un stiudiu relata că vaccinul Sputnik V oferă o protecție de aproximativ 92% împotriva Covid-19. Rezultatele studiilor din stadiul târziu erau publicate în The Lancet. Cu toate astea, un alt studiu recent, relatează despre decesele unor pacienți după ce au primit dozele de vaccin. Conform studiului patru persoane au murit recent în Rusia, la scurt timp după ce au fost vaccinate cu vaccinul Sputnik V.
Cazurile nedeclarate anterior sunt luate „în serios” de autoritatea de reglementare a UE, Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) din Amsterdam. Alți șase pacienți ruși au avut, de asemenea, complicații medicale după administrarea vaccinului, conform dosarelor interne de la RosPotrebNadzor, un organism rus responsabil cu administrarea vaccinărilor, citat de EUobserver.
Trei dintre cei decedați erau femei în vârstă de 51, 69 și 74 de ani. Identitatea celui de-al patrulea pacient decedat nu a fost identificat în dosarele publicate. În documente se vorbește despre anumite complicații pe care pacienții le-au dezvoltat după administrarea vaccinului Sputnik V. Unele dintre ele aveau legătură cu complicații la inimă. Altele vorbesc de complicații la nivelul plămânilor sau din cauza zahărului din sânge.
În documente se precizează că ar fi putut sau nu să fi fost cauzate de Sputnik V. Ceilalți șase pacienți la care s-au constatat complicații erau bărbați și femei mult mai tineri decât pacienții decedați, dintre care unul avea doar 25 de ani.
În documentele publicate de EUobserver se spune că pacienții decedați au suferit o serie de simptome. Unii dintre ei au avut dificultăți de respirație, convulsii, umflături, slăbiciune musculară, hipertensiune arterială, dureri de cap, amețeli și febră după cele două doze de vaccin.
Publicația EUobserver spune că ar fi identificat în mod independent alți trei pacienți din fișierele filtrate prin intermediul conturilor lor de socializare. Un alt pacient a fost identificat ca asistent medical într-un spital local din Ulyanovsk, un oraș din vestul Rusiei. Aceeași publicație relatează că nu a fost posibil să se confirme decesele.
EMA analizează noile informații despre vaccinul Sputnik V
Oficiailii EMA au subliniat că vaccinul a avut un efect bun la toate grupele de vârstă. Raportul inițial a mai spus că a redus gravitatea bolii după o singură doză. La rândul său, EMA examinează în prezent Sputnik V pentru aprobarea la nivelul UE. Imediat după apariția informațiilor a confirmat că a văzut și dosarele cazului RosPotrebNadzor.
Acestea au fost trimise autorității de reglementare UE de către un denunțător rus. Respectivul a cerut să rămână anonim. Potrivit unui e-mail al unui oficial EMA din 26 martie, se declara:
„Putem confirma că toate rapoartele sunt tratate serios de către EMA și evaluate în mod direct”, a declarat joi o purtătoare de cuvânt a EMA, referindu-se la dosarele RosPotrebNadzor privind decesele și alte complicații.
Cu toate astea interesul în străinătate pentru vaccinul rusesc a crescut. Creșterea s-a datorat datelor publicate care arată o eficiență de 92% împotriva coronavirusului. State ca Polonia și Ungaria au omologat vaccinul și l-au și administrat deja populației.