Câte ouă se pun la drobul de pui. Ce trebuie să mai adaugi în compoziție

de: Anca Lupescu
26 04. 2024

Drobul este nelipsit de pe masa de Paște, dar nu toată lumea iubește mielul, așa că unii oameni îl fac de pui. Gustul este la fel de delicios și îți va ieși un preparat mai ușor, având în vedere că organele de pui sunt mai puțin grase decât cele de miel. Iată ce ingrediente ai nevoie și câte ouă se pun la drobul de pui ca să îți iasă un preparat delicios.

Secretele unui drob gustos

Ca să faci un drob de pui delicios, alege să puii pipote și inimi, ficat de pui, usturoi și multe verdețuri. 

Scurge bine organele de pui, astfel încât să nu existe ape când le toci. Nu uita de usturoi, pentru că acesta este un ingredient care ajută foarte mult preparatul să fie gustos. 

Vezi și: Drob de pui, reţetă pentru Paşte. Ce să pui în el ca să nu se sfărâme, ingredientul secret

Fierbe organele separat: întâi pipotele și inimile, apoi separat ficatul. 

Dacă vrei un preparat și mai bun, călește ceapa și usturoiul într-o tigaie cu puțin ulei încins. În acest preparat poți să pui și ciuperci, pe care le călești puțin cu sare și piper.

Dacă vrei și mai multă aromă, adaugă condimente precum cimbru, rozmarin, măghiran sau boia dulce. Acestea schimbă gustul drobului și îl fac și mai bun. 

Drobul se servește rece, alături de fire de ceapă verde și pâine proaspătă de casă. 

Câte ouă se pun la drobul de pui

Pentru această rețetă, vei avea nevoie de 5 ouă crude pentru compoziție și 5 ouă fierte. 

Aceste cantități sunt pentru 500 de grame de ficățel, 500 de grame de pipote și inimi de pui și 300 de grame de carne tocată de pui.

Iată rețeta:

  • 500g ficăței de pui
  • 500g pipote și inimi de pui
  • 300g carne tocată de pui
  • 1 legătură usturoi verde
  • 2 legături ceapă verde
  • 1 legătură mărar verde
  • 1 legătură pătrunjel verde
  • 30g unt pentru uns forma
  • 5 ouă + 5 ouă fierte
  • sare
  • piper

Organele de pui se curăță și se pun la fiert în apă cu sare pentru aproximativ 30 de minute. După ce s-au fiert, se lasă la răcit și apoi se dau prin mașina de tocat sau se taie mărunt, în funcție de preferințe.

Se toacă și ceapa verde, usturoiul verde, mărarul și pătrunjelul. 

Vezi și: Drob de miel cu pui, rețeta specială cu care îți vei impresiona musafirii de Paște

Organele tocate se amestecă cu verdețurile și carnea tocată, cu ouăle crude și se condimentează cu sare și piper, după gust.

Se unge o formă de cozonac cu unt și se pune jumătate din această compoziție. Ouăle fierte se așează de-a lungul tăvii și apoi se acoperă cu compoziția rămasă.

Vezi și: Câte ouă se pun la drob, de fapt. Aşa va ieşi pufos şi nu se va sfărâma

Se nivelează bine și se bagă totul la cuptorul preîncins la 200 de grade pentru aproximativ 40 de minute. Se lasă la răcit în tavă și apoi se scoate și se feliază.