Câte operații estetice are Cristina Șișcanu. Soția lui Mădălin Ionescu a vorbit despre look-ul ei
Cristina Șișcanu, soția fostului prezentator de la Kanal D Mădălin Ionescu, a oprit zvonurile privind operațiile sale estetice. Jurnalista a vorbit despre look-ul ei.
Câte operații estetice are Cristina Șișcanu, soția lui Mădălin Ionescu
Cristina Șișcanu este tot timpul întrebată de prietenii virtuali dacă nu cumva în spatele imaginilor ei de pe rețelele de socializare se află și multe vizite la medicul estetician. Soția lui Mădălin Ionescu a afirmat, printr-un mesaj pe contul ei de socializare, că nu are nicio intervenție estetică și a mărturisit că vrea să îmbătrânească frumos.
Mai mult, a menționat că, deși nu mai are mult și împlinește 35 de ani, atât chipul ei cât și sprâncenele ori nuanța părului său sunt naturale, în pofida faptului că trăim într-o eră în care vizitele la medicul estetician sunt la ordinea zilei. Cu toate acestea, Cristina nu a atins și subiectul ce privește retușarea pozelor în programe destinate acestei activități, la care apelează multe vedete.
„Decât să fiu o babă cu pielea întinsă…”
„Mai e puțin și fac 35 de ani… nu am părul vopsit, nu am sprâncenele tatuate, nu am nicio intervenție chirurgicală estetică , nici nu mi-am făcut injectări sau alte minuni în față. Habar nu am dacă arăt ok pentru vârstă mea sau nu, dar știu că nu sufăr … nu sunt disperată și asta pentru că pe primul loc au fost alte lucruri.
Decât să fiu o babă cu pielea întinsă și cu pătrățele (și pentru acestea trebuie să petrec ore în șir la saloane și la sălile de sport), prefer să fiu o babă rezonabilă, (iar acum, cât sunt tanăra, să dedic mare parte a timpului pentru a construi), cu copii și realizări, astfel încât la bătrânețe să stau prin saloane și prin sălile de sport.
A nu se înțelege greșit: nu îmi plac femeile neîngrijite și delăsătoare! Dar nu apreciez nici obsedatele (de felul în care arată în detrimentul altor aspecte). Și îmi place naturalul… atât cât te ține! Iar dacă recurgi la ajustări… nici să nu se observe! Eu mă pregătesc… că după 35, voi avea nevoie! ?”, a scris jurnalista în mediul online.