Câte mii de euro a luat Alexandru Rafila pentru 2 deplasări la ședințele Organizației Mondiale a Sănătății

de: Iulia Statie
05 11. 2021

Medicul și parlamentarul PSD Alexandru Rafila a mers la Geneva de două ori în 2020, acesta aflându-se într-o poziție de conducere în cadrul Organizației Mondiale a Sănătății. Totuși, câți bani a încasat el pentru aceste deplasări la întrunirile organizației?

Câți bani a primit Alexandru Rafila pentru deplasările la Geneva

Organizația Mondială a Sănătății i-a oferit o diurnă de peste 5.000 de euro lui Alexandru Rafila în momentul în care acesta a trebuit să se deplaseze la Geneva, de două ori, în 2020. Medicul a participat la întrunirile organizației, iar sumele de care a beneficiat au fost expuse în declarația de avere.

Mai exact, Alexandru Rafila a primit 3,215 euro în luna ianuarie 2020 și 1.833 de euro în luna septembrie, încasând 5.048 în total ca diurnă pentru cele două deplasări. În plus, medicului i s-a decontat și transportul pentru a putea să participe la întrunirile OMS, potrivit WOWbiz.

Alexandru Rafila: „N-am primit niciodată salariu de la OMS”

În trecut, medicul și parlamentarul PSD explica faptul că nu a primit niciodată salariu din partea Organizației Mondiale a Sănătății, însă cheltuielile de transport sunt decontate și sunt oferite anumite sume de bani pentru diurnă atunci când există deplasări pentru întruniri.

„Nu, n-am primit niciodată salariu de la OMS. Atunci când ești membru al Comitetului Permanent sau al Comitetului Executiv, în cazul deplasării la Geneva sau într-o altă destinație, unde au loc ședințele, sunt decontate cheltuielile de transport și o anumită diurnă care să acopere cheltuielile de cazare și masă.”, a spunea Alexandru Rafila pentru Digi24.

Dezvăluiri despre Alexandru Rafila. Când a devenit extrem de cunoscut

Alexandru Rafila a câștigat un post de parlamentar din partea PSD, astfel că ocupă funcția de vicepreședinte în Camera Deputaților. Acesta a lucrat la Direcția de Sănătate Publică și a intrat în contact cu OMS în 2001, când a făcut parte dintr-o delegație din partea Ministerului Săntății.

Medicul a intrat în atenția românilor și a presei în calitate de specialist, dar și în urma unor informații care prezentau o legătură între tatăl său și Securitatea comunistă. La momentul respectiv, Alexandru Rafila explica faptul că diferitele reacții pe acest subiect îl afectează personal și profesional.

”Mă afectează, sigur, și emoțional, dar nu văd unde este vina mea pentru că sunt fiul tatălui meu. Mi se pare absolut de nepermis modul în care este prezentat acest lucru. Ajungem într-o situație paradoxală, eu am mai spus lucru ăsta.

Oricine are o intenție bună și încearcă să ajute la clarificarea unor probleme, la îmbunătățirea imaginii Parlamentului, la schimbarea mentalității că oamenii merg în Parlament în interesul personal, nu în interesul public, oricine face acest lucru este automat atacat sau se încearcă excluderea lui.

Eu n-am de ce să renunț la ceea ce am început, nu cred că a avea o opțiune social-democrată este un lucru rușinos.”, declara medicul Alexandru Rafila.