Câte mii de euro a încasat Blaze la Survivor România. Motivul pentru care a fost eliminat aseară
S-a aflat câte mii de euro a încasat Blaze la Survivor România. Blaze a fost eliminat, duminică seara, din competiția „Survivor România” 2022. Concurentul a petrecut nu mai puțin de 20 de săptămâni în jungla Dominicană.
Câți bani a luat Blaze de la Survivor România. 20 de săptămâni a stat în jungla Dominicană
Blaze, pe numele său adevărat Godspower Morris Okpata, a fost eliminat, seara trecută, de la „Survivor România” 2022. Tânărul a fost în concurs de la bun început, astfel că timp de 20 de săptămâni, Blaze a adus puncte esențiale echipei din care a făcut parte.
După ce Daniel Pavel a anunțat că Blaze este cel care părăsește concursul, concurentul a mărturisit: ”Vreau să mulțumesc publicul care m-a votat până acum, chiar sunt foarte recunoscător pentru asta. Și, din tot sufletul, sunt foarte fericit. Pentru mine, Survivor înseamnă sacrificiu, răbdare și caracter. Și când ai răbdare și sacrificiu și ajungi mai departe, ca să fii un Survivor adevărat, trebuie să ai caracter. Sunt foarte mândru de mine, de parcursul meu, cum am evoluat”.
Cât se plătește concurenților fiecare săptămână în Republica Dominicană
Conform informațiilor vehiculate în presă, fiecare concurent din echipa „Războinicilor” a fost remunerat cu câte 1000 de euro pentru fiecare săptămână petrecută în show-ul din Republica Dominicană. Asta înseamnă că Blaze ar urma să încaseze 20.000 de euro.
În ediția din 29 mai 2022, imunitatea a fost primită de concurentul Alex Delea, iar ceilalți concurenți rămași în concurs au fost nevoiți să facă nominalizări. Cei care au fost propuși spre eliminare, seara trecută, au fost Elena Chiriac, Ionuț Popa, Alexandru Nedelcu și Blaze. Cel din urmă a acumulat cele mai puține voturi, astfel că parcursul lui la emisiunea de la PRO TV s-a teminat.
Alex Delea nu a mai avut colanul până acum
„Nu am avut niciodată colanul, nu am știut ce înseamnă să ai chestia asta pe gât. Am stat singur, am stat doar eu cu mine ca niciodată, am aflat că este traseu de noapte, eu la traseele de noapte gresisem mult. Elena a băgat frica în noi. Vreau să o felicit pe Elena din toata inima, ca ceea ce a reusit ea… nu știu daca s-a mai întâmplat vreodată la Survivor România ca o fată să bată”, a declarat Alex Delea.
Când are loc finala Survivor România
Acum, în competiția „Survivor România” mai sunt patru concurenți: Alex Delea, Elena Chiriac, Ionuț Popa și Alexandru Nedelcu. Aceștia se luptă pentru marele premiu în valoare de 100.000 de euro.
Marea finală a ”Survivor România” 2022 va avea loc în data de 31 mai 2022, la Pro TV.