Cătălin Cazacu revine la Kanal D. Ce emisiune va prezenta fostul concurent Exatlon
Cătălin Cazacu, fost concurent la ”Exatlon”, campion la motociclism a revenut sâmbătă, 6 iunie, pe micul ecran, cu un nou sezon Cash Taxi, la Kanal D.
Cătălin Cazacu prezintă Cash Taxi
Cătălin Cazacu a mărturist că emisiunea ”Cash Taxi” este proiectul său de suflet, motiv pentru care a revenit cu plăcere.
„Cash Taxi” este proiectul meu de suflet, este primul meu mare show și totodată e una dintre cele mai frumoase experiențe pe care le-am trăit. Am făcut oameni fericiți, ne-am distrat și am vizitat o mare parte din țară. Mă bucur că telespectatorii vor putea reintra în atmosfera „Cash Taxi”, cred că au nevoie de o doză din aceasta de distracție, cu întrebări fulger, care să-ți pună mintea la treabă. Mai glumim, mă dăm un premiu, mai punem o întrebare „de baraj”. Eu chiar mă simt în elementul meu în postura de șofer de taxi cash”, a spus Cătălin Cazacu pentru Click!.
A urmărit îndeaproape Survivor România
De altfel, fostul concurent al emisiunii Exatlon a urmărit îndeaproape emisiunea Survivor România și mărturisește că ar fi vrut să fie și el acolo.
”Este rudă apropiată a perioadei mele de suflet, pe nume „Exatlon”, deși „invidia mă roade” deoarece, pe măsură ce urmăream show-ul, îmi doream să fiu eu acolo. Da, „Survivor România” a fost unul dintre programele mele preferate și l-am urmărit de la începutul sezonului. Elena a fost favorita mea de la început, ne cunoaștem destul de bine, și mi se pare că prestația ei a fost exemplară”, a mai precizat Cătălin Cazacu.
Întrebat și dacă ar mai participa la vreun reality-show de emisiune, acesta a răspuns afirmativ, însă are anumite preferințe.
”Da, aș participa. Aș participa la ceva asemănător competiției „Exatlon”, pentru că îmi este dor de tot ceea ce am trăit acolo. Dar recunosc că, dacă e să fiu corect și realist cu mine, dacă aș mai trăi a două oară această experiență, probabil că nu va mai fi atât de intensă și frumoasă așa cum a fost prima dată”, a conchis Cătălin Cazacu.