Creatorul de modă Cătălin Botezatu a pășit din nou pe podium după operația la colon. Ce au observat invitații de la prezentarea de modă?
Cătălin Botezatu a trecut prin patru operații în numai două luni, din cauza unei afecțiuni care i-a pus viața în pericol. Medicii turci i-au extirpat o jumătate de colon și i-au făcut o chimioterapie hipertermică, procedură prin care se îndepărtează orice risc de extindere a infecției în organism. În prezent, creatorul de modă este în perioada de refacere, care se dovedește a fi dificilă, dat fiind că are și cinci stenturi la inimă.
Ulterior, nedorind să își îngrijoreze fanii sau familia, celebrul designerul a mărturisit că medicii s-au temut pentru viața sa. Botezatu a pierdut doi litri de sânge și a fost la un pas de moarte. „Am pierdut extrem de repede doi litri de sânge. Medicii au crezut că voi muri din cauza hemoragiei. Sunt tăiat de sus până jos. Am găuri în corp de la drene”, a povestit creatorul de modă.
Vedeta Kanal D abia a început să își recapete puterile, arată din ce în ce mai bine și a reușit să ia în greutate, după ce slăbise peste 12 kilograme din cauza bolii. Așadar, în plin succes de refacere după intervețiile suferite, designerul nu și-a neglijat nici atribuțiile și își urmează în continuare vocația, participând la o prezentare de modă care îi poartă numele. Cătălin Botezatu și-a prezentat noua colecție capsulă de iarnă ”Smart Fashion Winter”, în prezența a numeroși prieteni celebri veniți să îl susțină. Printre ei s-au numărat și Teo Trandafir, Raluca Bădulescu, Chef Cătălin Scărlătescu, Diana Dumitrescu și Ilinca Vandici.