Cătălin Botezatu, așa cum nu ne așteptam să îl vedem. Mesaj emoționant pentru Monica: ”Te iubesc!” FOTO
Cătălin Botezatu traversează una dintre cele mai frumoase perioade din viața sa, după clipele grele petrecute în Turcia, unde a suferit patru operații în numai două luni. A trecut peste obstacol, iar acum se bucură din ce în ce mai mult de ce îi oferă soarta și are grijă să le spună oamenilor dragi ce simte pentru ei. Drept urmare, creatorul de modă a postat un mesaj emoționant pentru Monica.
Cătălin Botezatu, mesaj emoționant pentru Monica
Cătălin Botezatu a trecut prin patru operații în numai două luni, din cauza unei afecțiuni care i-a pus viața în pericol. Medicii turci i-au extirpat o jumătate de colon și i-au făcut o chimioterapie hipertermică, procedură prin care se îndepărtează orice risc de extindere a infecției în organism. În prezent, creatorul de modă este în perioada de refacere, care se dovedește a fi dificilă, dat fiind că are și cinci stenturi la inimă.
Ulterior, nedorind să își îngrijoreze fanii sau familia, celebrul designerul a mărturisit că medicii s-au temut pentru viața sa. Botezatu a pierdut doi litri de sânge și a fost la un pas de moarte. Trecând printr-o astfel de perioadă, se ”laudă” că acum este mai bun, mai fericit, dar și mai recunoscător ca niciodată oamenilor din jur. Creatorul de modă a publicat pe Instagram o fotografie în care o îmbrățișează pe vechea sa prietenă, Monica Vlad.
Mesaj emoționant pentru Monica
Bruneta este autoarea biografiei lui Cătălin Botezatu, iar designerul a declarat în repetate rânduri că fosta jurnalistă este una dintre prietenele sale de suflet. De altfel, nici nu este nevoie de completări, căci din mesajul lui Botezatu se poate observa ce relație au cei doi.
„Dumnezeu mi-a dăruit unul dintre cele mai valoroase și frumoase cadouri: PRIETENIA TA! Te iubesc de nu mai pot, MONICA VLAD!!!!!! LA MULTI ANI!!❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️”, este mesajul lui Cătălin Botezatu, în josul căruia a scris ”Te iubesc”, în limba engleză.