Cătălin Botezatu a mâncat ‘plăcinta de 30.000 de euro’ a Narcisei Birjaru. Mesajul uimitor pentru Cătălin Scărlătescu
Cine ar fi crezut? Cătălin Botezatu i-a transmis un mesaj incredibil lui chef Cătălin Scărlătescu, la câteva săptămâni de la marea finală a sezonului 9 Chefi la Cuțite. Ce a declarat designerul după ce a gustat preparatul cu care Narcisa Birjaru a câștigat competiția de la Antena 1. Fanii nu se așteptau la asta.
Cătălin Botezatu a mâncat ‘plăcinta de 30.000 de euro’ a Narcisei Birjaru
De când a câștigat sezonul 9 Chefi la Cuțite, Narcisa Birjaru face ce face și reapare în centrul atenției. Simpatica brunetă a câștigat admirația și aprecierea a milioane de români din toate colțurile țării datorită talentului său în bucătărie și a faimoasei „plăcinte a lui mamaie”, preparatul care a consacrat-o pe protejata lui chef Cătălin Scărlătescu.
Cătălin Botezatu se declară unul dintre cei mai mari fani ai Narcisei Birjaru. Celebrul designer a postat, recent, o fotografie pe rețelele de socializare în care laudă renumita plăcintă a brunetei. Juratul de la „Bravo, ai stil!” este ferm convins că Narcisa Birjaru a meritat din plin să câștige Chefi la Cuțite sezonul 9 deoarece gătește foarte bine și cu mult gust. Creatorul de modă a imortalizat momentul în care „plăcinta lui mamaie” a ajuns și la el în farfurie:
„Scărlătescu, ai avut dreptate! Plăcinta Narcisei Birjaru, plăcinta de 30.000 de euro, spun asta pentru că ea este câștigătoarea, draga de ea, și o iubesc și o iubim cu toții. Toată țara cred că o iubește. ”Plăcinta lui mamaie” a ajuns și în farfuria mea. Te iubesc, Narcisa! Scărlă, ești tare mă! Te iubesc, Scărlă! Te iubesc, Narcisa”, a fost mesajul pe care designerul Cătălin Botezatu i l-a transmis lui chef Cătălin Scărlătescu, pe contul său de Instagram.
Narcisa Birjaru, prima femeie care câștigă concursul Chefi la Cuțite de la Antena 1
Bucurie nu este un cuvânt suficient de puternic pentru a exprima sentimentul pe care l-a simțit Narcisa Birjaru atunci când și-a văzut numele scris pe platoul auriu al marii finale Chefi la Cuțite. Bruneta este femeie din istoria competiției care a câștigat renumita competiție de la Antena 1, făcându-l extrem de mândru pe mentorul său chef Cătălin Scărlătescu.
„A fost cel mai frumos sezon, cea mai frumoasă întâmplare din viața mea, nu există cuvinte pe care le pot exprima, să spun ce am simțit și cât de bucuroasă pot să fiu, e ceva unic.
Am avut curaj să vin cu burger, m-am bazat pe gust și asta a fost și de asta am și vrut să fac un burger, am vrut să le arăt că știu să mai gătesc și altceva în afară de mâncarea de casă. Gătesc burger în fiecare zi”, a declarat câștigătoarea Chefi la Cuțite Narcisa Birjaru la emisiunea Xtra Night Show de la Antena Stars.