Cât timp se ţin frunzele de dafin în mâncare. Devine periculoasă dacă nu ţii cont de acest aspect

de: Sabina Anastasia
13 04. 2023

Fără îndoială, și tu folosești frunze de dafin pentru a aromatiza diverse feluri de mâncare. Puține românce iau în calcul un detaliu important despre acest ingredient. Poate să devină toxic, dacă nu este manipulat corespunzător. Află în rândurile de mai jos cât timp se ţin frunzele de dafin în mâncare.

De ce se folosesc frunzele de dafin la gătit

Frunzele de dafin sunt deseori utilizate de gospodine în bucătărie, pentru a aromatiza diverse feluri de mâncare care se gătesc lent, precum supe sau tocănițe. Înainte de a fi expuse la vânzare, trec printr-un anumit proces, special pentru a fi uscate. Au un gust și o aromă puternică și înțepătoare.

Frunzele de dafin sunt folosite la gătit în primul rând datorită aromei pe care o prezintă, însă au și unele beneficii pentru organismul uman. Ele sunt o sursă bună de vitamine A și C, precum și de minerale, calciu și fier.

Unele studii efectuate de oamenii de știință au sugerat că frunzele de dafin ar putea avea proprietăți antiinflamatorii și antioxidante. Cu toate acestea, specialiștii s-au delimitat de o concluzie generală, explicând că sunt necesare mai multe cercetări pentru a confirma aceste efecte.

Frunzele de dafin sunt utilizate în mod special în bucătăriile mediteraneană și indiană. Au o aromă subtilă, pe care o conferă și supelor, sosurilor sau tocanelor. Și în România, gospodinele obișnuiesc să folosească acest ingredient pentru a schimba aroma și complexitatea unui fel de mâncare.

Cât timp se ţin frunzele de dafin în mâncare

Playtech Știri îți explică tot ce trebuie să știi despre condimentarea mâncărurilor cu frunze de dafin. De obicei, acest ingredient este folosit în combinație cu alte ierburi, pentru a oferi complexitate preparatelor pe care le așezi pe masă. Dacă adaugă frunze de dafin în mâncare, ai grijă să le îndepărtezi la finalul procesului de gătire, întrucât sunt tari și neplăcute.

Frunzele de dafin se țin în mâncare doar cinci-zece minute, în funcție de caz. Se adaugă întotdeauna cu cinci minute înainte ca mâncarea să fie gata. Dacă faci acest lucru mai devreme, riști să obții un preparat amar și toxic – indiferent dacă este vorba despre sos, supă, ciorbă sau tocăniță. În cazul celei din urmă, există o excepție: ingredientul trebuie adăugat cu zece minute înainte ca mâncarea să fie gata.

Zdrobește frunzele de dafin, înainte de a le lăsa să fiarbă. Acest truc te va ajuta să beneficiezi mai mult de uleiurile din ele. Dacă prepari marinată sau un amestec de condimente pentru carne, este esențial să procedezi astfel.

Nu pune multe frunze de dafin în preparate. Au o aromă puternică, este bine să le folosești moderat. În principiu, la un litru de supă se adaugă una, maximum două frunze de dafin. Nu uita că nu sunt menite să fie consumate, astfel încât trebuie să le îndepărtezi din oala cu mâncare înainte de a te așeza la masă.