Cât timp este la valabil permisul de conducere în funcție de categorie
În caz că nu știați, valabilitatea administrativă a permisului auto este stabilită de Codul Rutier, iar termenul de valabilitate a documentului diferă, în funcție de categoria de vehicule pentru care un conducător auto l-a obținut. Iată așadar cât timp este la valabil permisul de conducere în funcție de categorie.
Cât timp este la valabil permisul de conducere în funcție de categoria de vehicule
Înainte de toate, trebuie să menționăm faptul că, mai devreme sau mai târziu, toți cei care au obținut dreptul de a conduce vor fi nevoiți să le reînnoiască. Asta deoarece legislația din țara noastră interzice conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără un permis auto valabil. În caz contrar, conducătorul auto prins va fi sancționat.
Dar totuși, care este valabilitatea permisul de conducere, în funcție de categoria de vehicule? Ei bine, OUG nr. 195/2002 este cea care stabilește valabilitatea administrativă a permisului de conducere, pe categorii de vehicule. Așadar, valabilitatea unui permis auto obținut pe teritoriul României este următoarea:
- Valabilitate 5 ani – pentru permisele auto eliberate pentru categoriile C1, C1E, C, CE, D1, D1E, D, DE, Tr, Tb și Tv;
- Valabilitate 10 ani – pentru permisele de conducere eliberate pentru vehiculele din categoriile A1, A2, A, AM, B, Bl și BE.
Actele necesare pentru schimbarea permisului
Acum că știm care este valabilitatea permisul de conducere în funcție de categorie, haideți să aflăm care sunt actele necesare pentru schimbarea unui permis auto. După cum stabilește legea, schimbarea documentului se poate face atât înainte, cât și după expirarea acestuia, însă doar dacă a fost realizată vizita medicală.
În ceea ce privește actele necesare pentru schimbarea permisului auto, acestea sunt următoarele:
- cerere pentru schimbarea permisului de conducere (se primește completată și semnată la ghișeul de schimbare permise auto);
- documentul de identitate a titularului (original și copie) din care să rezulte că acesta are domiciliul sau reședința în România;
- dovada achitării taxei pentru schimbarea permisului de conducere;
- în original, fișa medicală pentru schimbare permis auto (documentul trebuie să fie emis de către o unitate medicală autorizată și să ateste faptul că titularul este apt din punct de vedere medical să conducă autovehicule din categoria pentru care solicită eliberarea permisului auto).
Important de menționat este și faptul că, în cazul cetățenilor străini sunt necesare: cartea de rezidență, permisul de ședere, certificat de înregistrare însoțit de pașaport, pașaport diplomatic/serviciu (original și copie).
Ce trebuie să faci dacă ți-ai pierdut permisul de conducere sau ți-a fost furat
Conform legislației în vigoare, pierderea, furtul sau deteriorarea permisului de conducere trebuie declarate în cel mult 48 de ore. Astfel, în termen de maximum 15 zile de la declarare, conducătorul auto va putea solicita eliberarea unui alt document.
Înainte de toate, pentru eliberarea unui duplicat al permisului de conducere, șoferul va avea nevoie de dovada publicării în Monitorul Oficial a declarării nulității documentului, pierdut, furat sau deteriorat. De asemenea, el va trebui să prezinte și un act de identitate valabil.
Până la eliberarea noului permis, solicitantul va putea conduce un autovehicul pe drumurile publice pe baza unei adeverințe provizorie. Trebuie să știți că valabilitatea noului document nu va putea depăși valabilitatea administrativă a permisului pierdut, furat sau deteriorat.