Cât se fierbe tocana de legume. Ingredientul pe care trebuie să îl adaugi la final pentru un gust mai bun

de: Anca Lupescu
19 09. 2023

Tocana de legume este un preparat popular, mai ales în perioada de post. Legumele abundă în tarabele din piețe, așa că ar fi păcat să nu le folosești. Dacă te întrebi cât se fierbe tocana de legume, răspunsul este unul foarte simplu, iar dacă pui în practică și câteva secrete, gustul va fi pe măsură.

Secrete pentru o tocană de legume delicioasă

Gustul este un factor important. O tocană de legume delicioasă ar trebui să aibă un gust bogat și legumele să fie fierte cam în proporție de 90%.

Te-ar putea interesa și: Ce trebuie să faci cu o bucată de carne pentru a fierbe mai repede. Uită de bicarbonat! Aşa procedau gospodinele înainte

Pentru asta, alege legume proaspete. Calitatea legumelor este cheia pentru o tocana reușită. Alege legume proaspete, de sezon și taie-le în bucăți uniforme pentru a asigura o gătire uniformă.

Un secret este să folosești condimentele și ierburile potrivite. Adaugă cimbru, tarhon, oregano, mărar și pătrunjel uscat. Folosește boia dulce afumată, puțin chimion și piper proaspăt măcinat.

Un alt secret este să folosești suc de roșii de casă. Acesta va da un gust deosebit tocanei. Ai grijă să nu adaugi prea multă apă, pentru că totul se va transforma într-o ciorbă.

În schimb, adaugă apă câte puțin, până se evaporă și mai e nevoie. Poți servi tocana de legume cu o pâine de casă, cu mămăliguță sau chifle moi și calde. Dacă nu ții post, poți adăuga un ou ochi deasupra pentru un plus de gust. 

Cât se fierbe tocana de legume

Tocana de legume o alegere excelentă pentru cei care doresc să mănânce sănătos și să se bucure de aromele bogate ale legumelor de sezon.

Citește și: Tocană de legume pentru iarnă, rețetă dietetică. Ingredientul secret care o face delicioasă

Cu toate acestea, pentru a obține o tocana de legume perfect gătită, este esențial să cunoaștem cât timp trebuie să fie gătită.

Durata de fierbere a tocanelor de legume poate varia în funcție de tipul de legume folosite, dimensiunea acestora și ce consistență preferi.

Legumele trebuie să fie coapte suficient de mult pentru a deveni moi și aromate, dar nu trebuie să se transforme într-o pastă fără gust.

Dacă folosești legume tari, cum ar fi morcovii sau cartofii, poți să-i fierbi separat pentru câteva minute înainte de a îi adăuga la tocană.

Legumele moi, cum ar fi dovleceii sau vinetele, se gătesc mult mai repede decât cele tari. De obicei, acestea pot fi adăugate la tocană în ultimele 15-20 de minute de fierbere pentru a evita să devină prea moi.

Durata totală de fierbere a tocanei de legume poate varia între 30 de minute și până la o oră. Cu toate acestea, este important să verifici în mod regulat consistența legumelor pentru a evita să ai o supă groasă.

Pașii de respectat

Cel mai bun indicator pentru a determina dacă tocana de legume este gata este textura legumelor. Acestea ar trebui să fie moi și ușor de înțepat cu o furculiță sau cu vârful unui cuțit, dar nu trebuie să se dezintegreze complet.

Citește și: Cât timp se coc vinetele la cuptor, de fapt. Marea greșeală care le distruge tot gustul. Orice gospodină trebuie să știe

Începe prin a căli rădăcinoasele precum țelina, morcovul, păstârnacul și cartofii și ceapa pentru gust. Adaugă apă, lasă să fiarbă puțin până acestea se înmoaie, apoi adaugă legume moi precum vânătă, dovlecel, ardei gras, roșii, etc.

Aceste legume moi ar trebui adăugate când cartofii și rădăcinoasele aproape au fiert complet. De când pui legumele moi ar trebui să mai dureze maximum 20 de minute până când tocana e gata.

Când toate legumele s-au fiert, adaugă sucul de roșii sau pasta de tomate, mai lasă 5 minute și oprește focul. Adaugă verdeața proaspătă și servește tocana cu o mămăliguță sau pâine de casă.