Cât se fierbe slănina în zeamă de varză. Secretul ca să ți se topească în gură

de: Anca Lupescu
19 12. 2023

Slănina este printre cele mai așteptate delicatese ale sărbătorilor de iarnă. Se pregătește de Ignat, când se sacrifică porcul și sunt o mulțime de rețete care includ boia dulce și usturoi. Dacă nu știi cât se fierbe slănina în zeama de varză, atunci trebuie să știi că acest truc este printre cele mai populare pentru ca preparatul să iasă gustos și acest detaliu este crucial. Slănina va avea gust sărat de la zeamă, așa că nu e nevoie să o freci cu sare.

Slănina afumată – secrete și trucuri

Slănina afumată este o delicatesă tradițională și în fiecare regiune a României se face diferit. Ca să îți iasă o slănină afumată perfectă, este important să știi secretele și trucurile care stau la baza procesului. 

Folosește pentru o slănină proaspătă și de calitate. Ai grijă să aibă și șorici. 

Citește și: Cât se fierbe caltaboșul. Secretul gospodinelor din Ardeal

Spală și usucă bine slănina înainte de a începe procesul de afumare. 

Frecarea slăninei cu sare și aromele preferate este un pas esențial. Sarea va contribui la conservarea și condimentarea slăninii. Poți condimente și usturoi pentru a intensifica gustul.

După condimentare, lasă slănina la răcit în frigider pentru a permite aromei să pătrundă în carne. Asigură-te că slănina este bine uscată înainte de a începe procesul de afumare. 

Lemnul folosit pentru afumare contribuie semnificativ la aroma finală a slăninii.

Cât se fierbe slănina în zeamă de varză

Slănina se fierbe în zeamă de varză doar 10 minute pentru un gust delicios.

Vezi și: Secretul bucatelor tradiționale de Crăciun. Cum faci cârnații, caltaboșii, toba și slănina de porc corect

Ai nevoie de:

  • 2 bucăți slană de porc afumată
  • 2 l zeamă de varză
  • Doi de dafin
  • Cimbru
  • Boia dulce
  • 1 căpățână de usturoi

Toarnă zeama de varză într-o oală și pune-o la fiert alături de condimente. Când dă primul clocot, adaugă slănina și lasă 10 minute.

Apoi, scoate slănina, pune-o la răcit și presară boia de ardei dulce și freacă cu puțin usturoi pisat.

Slănina este delicioasă servită ca aperitiv pe un platou alături de cârnați, tobă, muștar. 

Cum se păstrează slănina

După ce te-ai chinuit atât de mult să faci slănina, trebuie să știi cum să o păstrezi proaspătă. 

Slănina poate fi păstrată în frigider pentru cam 2-3 săptămâni. Este important să o ambalezi bine în hârtie pentru a preveni contactul cu aerul și pentru a împiedica râncezirea.

Citește și: Cum se pregătește carnea de porc pentru afumat. Așa îi dai cel mai bun gust

Dacă vrei să o depozitezi pe termen lung, congelarea este o opțiune excelentă. Taie slănina în bucăți mai mici și ambalează-le în mod corespunzător în folie de plastic sau pungi etanșe la aer. Aceasta va preveni formarea gheții și oxidarea.

O altă metodă eficientă pentru a prelungi durata de păstrare a slăninii este ambalarea în vid. Utilizarea unui aparat de vidare împiedică pătrunderea aerului și previne râncezirea. Bucățile de slănină ambalate în vid pot fi stocate în frigider sau congelator.

Dacă vrei să păstrezi slănina în mod tradițional, fără a utiliza frigiderul sau congelatorul, poți aplica un strat subțire de sare pe suprafața slăninii. Acest lucru ajută la conservare și îi conferă un gust delicios. Poți adăuga și condimente preferate pentru a intensifica aromele. Las-o într-un loc răcoros cum ar fi în beci și vei avea slănină bună tot anul.