Cât fac 550 împărţit la 2, de fapt. Motivul pentru care românii nu ştiu să dea răspunsul corect
Orele de curs, și în special cele de matematică, pot fi grele pentru unii elevi, care se lasă pe tânjală. De aici, inevitabil, apar și situații în care o simplă împărțire poate da bătaie de cap. Problema nu este operația în sine, ci răspunsurile date de unii elevi. La întrebarea „cât fac 550 împărţit la 2?”, unii au dat răspunsuri greșite, alții s-au codit, răspunsul nefiind cel așteptat. Specialiștii au încercat să edifice care este motivul pentru care românii nu ştiu să dea răspunsul corect.
De ce sunt orele de matematică atât de dificile?
Mulți dintre noi și-aduc aminte de orele de matematică, pentru unii fiind un adevărat calvar. Dar, în cele din urmă, cu ceva efort, majoritatea reușeam să trecem cu bine atât peste orele propriu-zise, cât și peste lucrările de control, tezele și, implicit, exmanele de final de an.
Din păcate, odată cu schimbările din sistemul educațional, numărul orelor de curs au crescut ca și cantitate de informații, iar la orele de matematică, spun specialiștii, concentrarea a devenit și mai mică, de-aici și lacunele unor elevi când vine vorba de operațiile simple, cum ar fi împărțirea sau înmulțirea.
Deși nu o putem cataloga ca scuză, dar nicio materie școlară nu divizează copiii mai mult decât matematica. În timp ce mulți copii se descurcă foarte bine la subiecte precum rezolvarea problemelor, geometria și calculul, alții consideră că matematica este atât de greu de învățat încât se simt copleșiți, frustrați sau anxioși atunci când fac ceva legat de matematică.
Dacă copilul se luptă cu matematica, nu ar trebui să se simtă rușinat sau jenat de acest lucru. Fiecare are propriile puncte forte și provocări atunci când vine vorba de învățare. În calitate de părinte, suntem într-o poziție excelentă pentru a ne ajuta copilul să depășească acest lucru și chiar să facem matematica mai ușoară pentru el.
Dar, deși voință este, uneori apar situații în care o simplă operație de împărțire poate deveni subiect de discuție, cum este și cazul despre care vorbim astăzi.
Vezi și: Ce note avea Nicolae Ceaușescu la școală. Cum se descurca la matematică sau la limba română
Cât fac 550 împărţit la 2 și motivul pentru care românii nu ştiu să dea răspunsul corect
Deși, aparent, poate părea un răspuns greu, nici pe departe, Răspunsul corect la întrebarea „cât fac 550 împărţit la 2?” este clar, 275, dar se pare că nu pentru toți. Într-un reportaj realizat de Digi24 această întrebare a dat bătaie de cap unor elevi adolescenți, ceea ce a generat și polemici pe internet. Imediat au apărut și explicațiile referitoare la motivul pentru care românii nu ştiu să dea răspunsul corect, unul dintre aceste răspunsuri fiind dat chiar de un profesor de matematică:
„Dacă îi spunem repetat copilului că tu ești slab pentru că nu poți face probleme de olimpiada, îl convingem să nu mai încerce să facă nici măcar 250 împărțit la 2.
oate dacă am încerca să descoperim nu care e copilul mai bun sau care e mai slab, ci să descoperim la ce e bun fiecare și să adaptăm ce lucrăm cu el, atunci am vedea numai copii care au steguleț pe banca, fiecare are stegulețul de cel mai bun la…”, explică Flavian Georgescu, profesor de matematică, pentru Digi24.
O alt explicație, de data aceasta din partea unui cadru didactic care predă informatica pare ceva mai dur, dar în realitate există un punct de vedere obiectiv:
„Terminăm liceul și după 10, 20 ani nu suntem capabili să dăm răspuns la împărțire banală. De ce? Pentru că matematică nu e istorie să ținem minte ani. Matematică e un fel de a gândi și asta trebuie să învețe elevii.”, declară pentru același post Robert Eckstein, profesor de informatică.
În realitate, fie că ne place sau nu să auzim astfel de lucruri, mulți elevi învată atunci, pe moment, pentru a împușca nota de trecere, activându-și memoria de scurtă durată. Dacă materia, de exemplu matematica, nu este una pe care să o învețe cu plăcere, o va face, dar numai pentru a avea notele necesare, ulterior, uitând aproape tot, chiar și banalele operații, ca în cazul celei prezentate.
Deși nu este cea mai bună practică, din păcate asta este realitatea, iar cei în măsură să rezolve genul acesta de lucruri sunt părinții, profesorii, și nu în cele din urmă, chiar elevii. Învățarea la matematică nu este întotdeauna ușoară pentru unii copii, mai ales dacă aceștia nu au resursele sau sprijinul pe care îl merită.
Ca și concluzie, unul dintre cele mai importante motive pentru care elevii consideră că matematica este dificilă este faptul că nu înțeleg valoarea ei în viața reală. Această atitudine devine mai greu de înlăturat atunci când elevii sunt pe cale să înceapă matematica la liceu, care se bazează mai mult pe teorie.