Cât durează Survivor 2021 – Peste cât timp vom afla câștigătorul emisiunii

de: Dana Cazacu
21 01. 2021

Reality show-ul Survivor România, de la Kanal D, a ajuns deja la cel de-al doilea sezon. Acesta a debutat pe data de 9 ianuarie 2021. Survivor România este varianta românească a Survivor Turkey, formatul turc derivat din celebrul reality show Survivor. Iată cât durează Survivor 2021.

Cât durează Survivor 2021. Când se va termina sezonul 2

Primul sezon al versiunii românești a emisiunii Survivor, a fost lansat în urmă cu un an, pe data de 18 ianuarie 2020, tot la Kanal D. și s-a încheiat pe data de 30 mai 2020. Acesta l-a avut ca prezentator pe Dan Cruceru.

Sezonul a fost câștigat de cântăreața Elena Ionescu. Aceasta a încasat Marele Trofeu, dat și premiul în valoare de 250.000 de lei, echivalentul a aproximativ 50.000 de euro.

”Nu îmi vine să cred nici acum, nu mă mai pot ține pe picioare. Vreau să dedic acest trofeu publicului, căci este al lor. Mi-am luat în brațe copilul, l-am pupat, l-am simțit cât de tare a fost alături de mine. Îmi era teamă că nu o să mă mai recunoască.

Vrea să se joace mereu cu mine, e o minune! Nu am încă forță să mă adun, atât de emoționată mă simt. Nu am simțit așa emoții nici când am urcat pe scenă”, după cum declara Elena Ionescu, după Marea Finală Survivor sezon 1, potrivit wowbiz.ro.

Cât durează Survivor 2021 – competiție

Acțiunea se desfășoară în Republica Dominicană, unde concurenții trebuie să înfrunte condiții extreme și lipsa hranei, în lupta pentru Marele Trofeu și pentru premiul de 250.000 lei.

Formatul emisiunii constă într-o competiție, desfășurată între două echipe: una albastră, a Războinicilor și una roșie, a Faimoșilor. Fiecare membru al echipelor, luptă pentru a ajunge la marele premiu.

Cât durează Survivor 2021 – cele două echipe

Echipa roșie, cea a Faimoșilor este formată din:

  • Costi Ioniță
  • Cătălin Moroșanu
  • Cosmin Stanciu
  • Alexandra Stan
  • Amna
  • Roxana Nemeș
  • Culiță Sterp
  • Zannidache
  • Elena Marin
  • Jador
  • Majda
  • Simona Hapciuc.

Echipa albastră, cea a Războinicilor fiind formată din:

  • Marilena Cuciurean
  • Giorgiana-Elena Lupu
  • Roxana Georgiana Ghiță
  • Maria Hîngu
  • Melina Dumitru
  • Andreea Moșneagu
  • Alin Sălăjean
  • Albert Oprea
  • Sorin Pușcașu
  • Lucian Barbu
  • Mariano Starlin Belen Medina
  • Musty Camara.

Cât durează Survivor 2021 – sezonul 2

Sezonul 2 al reality show-ului Survivor România, va putea fi urmărit de către telespectatori, cinci zile pe săptămână. Cu alte cuvinte, emisiunea va fi difuzată astfel:

  • miercurea și joia de la ora 22:00
  • vineri, sâmbătă și duminică de la ora 20:00, pe postul de televiziune Kanal D.

Acest sezon este prezentat de către Daniel Pavel, care are experiență în domeniu de aproximativ 12 ani

„Pentru mine, „Survivor România” reprezintă, în egală măsură, cea mai mare provocare profesională de până acum, cât și oportunitatea testării unor limite de anduranță fizică și psihică, pe care le întâlnești în viață doar dacă ai noroc. Și mă refer la noroc așa cum îl vedeau anticii, adică acel noroc care îi favorizează, exclusiv, pe cei puternici și curajoși.

Telespectatorii vor avea ocazia să vadă în sezonul al doilea, așa cum s-au obișnuit, oameni cu o ambiție și o determinare ieșite din comun. E un privilegiu pentru mine să fiu alături de acești concurenți, să le observ și comentez evoluțiile. Voi încerca să le transmit celor de acasă cât mai mult din emoțiile lor uriașe”, a declarat prezentatorul Survivor, sezon 2, potrivit kanald.ro.

Cât durează Survivor 2021

Încă nu au apărut știri oficiale, în ceea ce privește durata sezonului doi al emisiunii Survivor, de la Kanal D, însă, cel mai probabil va durat cam tot cât a durat și primul sezon, adică în jur de 4-5 luni. Asta ar însemna ca finalul acestui sezon să aibă loc undeva în a doua parte a lunii mai, a acestui an.