Cât de sigure sunt, de fapt, vacanțele românilor în străinătate. Ce spune un specialist în turism
Mulți români care aleg să plece acum în concediu peste hotare se întreabă cât de sigură este vacanța lor. Aceștia ar trebui să ia în calcul și faptul că oricând pot rămâne în țara respectivă, dacă pandemia de coronavirus revine în forță, iar semnale sunt destule, inclusiv în România, unde miercuri a fost înregistrat cel mai mare număr de infectări, respectiv 555.
Vezi și tu cât de sigure sunt, de fapt, vacanțele românilor în străinătate
Grecia, destinația preferată de mulți români a confirmat că pe teritoriul său au fost depistați pozitiv la coronavirus un număr de patru persoane aflate în vacanță. Toate cele patru cazuri au fost confirmate în Thassos, insula pe care se află acum mii de români. Este vorba de turiști sârbi și bulgari, ale căror teste făcute la graniță au ieșit pozitive.
Turiștii infectați cu coronavirus au fost izolați la hotelurile de carantină și vor rămâne acolo, iar hotelurile unde au fost cazați până la aflarea rezultatelor testelor vor fi dezinfectate. Grecii nu sunt însă îngrijorați de cei patru turiști, spunând că vor lua toate măsurile pentru a fi în siguranță populația elenă dar și turiștii veniți din alte țări.
Patru turiști depistați pozitivi în Thassos, Grecia. Austria nu mai primește români pe teritoriu, decât cu testul de coronavirus efectuat
”O altă veste tristă, îngrijorătoare este că Austria a inclus astăzi România pe lista țărilor din zona roșie, de mare risc, asta înseamnă că de la 12 noaptea accesul românilor e posibil doar dacă dețin un test negativ sau dacă vor să intre în izolare. Testul trebuie să fie în engleză sau germană. Malta, Norvegia și Finlanda nu ne primesc deloc. Alții solicită autoizolare 14 zile. În Cipru de exemplu se poate intra doar dacă deții un test covid făcut cu maxim 72 de ore. Există un site oficial datele unde încarci datele. Poți face asta și la graniță dar este mai costisitor”, a spus Răzvan Pascu, consultant în marketing de Turism, pentru Antena 3.
”În continuare se poate intra pe un singur punct, cel de la Kulata. Pe de altă parte, se poate ieși și pe la Makaza, e mai simplu. Ca și veste bună, Ministeru Sănătății din Grecia a hotărât că acel formular se poate completa și în 24 de ore. Poți primi amendă de 500 de euro dacă nu îl ai. Poate fi trimis și electronic. Primești un mail, un cod QR să îl prezinte”, a spus spus Pascu.