Cât de PSD e Pro România? Partidul lui Victor Ponta vrea candidat comun cu social-democrații la prezidențiale
Pro România, partidul fondat și condus de fostul premier Victor Ponta, susține că ar vrea un candidat comun la prezidențiale cu PSD și ALDE. Imediat după ce moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă a picat în Parlament, Victor Ponta a avansat ideea unui candidat comun și susține că are și o propunere concretă.
Imediat ce Victor Ponta a plecat din PSD și și-a înființat propriul partid – Pro România – în formațiunea sa au venit mulți social-democrați. Printre ei se numără inclusiv Mihai Tudose, fost premier care a fost dat jos de propriul partid pentru că n-ar fi respectat anumite indicații venite de la Liviu Dragnea.
Ulterior, Pro România a „racolat” mai mulți social-democrați. Și așa s-a ajuns să se spună că, de fapt, Pro România e tot un PSD, chiar dacă unul mai mic. Ar avea aceleași viziuni. Iar spusele lui Victor Ponta confirmă intuiția multora.
De ce vrea Victor Ponta candidat comun la prezidențiale cu PSD și ALDE
Invitat într-o emisiune la B1TV, Victor Ponta susține că Pro România și-ar dori un candidat comun cu PSD și ALDE la prezidențiale. În acest fel, susține fostul premier, cresc șansele ca în turul al doilea să ajungă și un reprezentant de centru-stânga.
Dar, insistă Victor Ponta, acesta n-ar trebui să vină de la PSD. Liderul Pro România susține chiar că a identificat în propriul partid un nume care s-ar putea califica pentru funcția de președinte al țării.
„Eu tot vreau în turul 2 să intre un candidat de centru-stânga. Eu tot cred că putem găsi un candidat, să nu fie nici de la PSD, pe care să îl susținem să ajungă în turul 2. Pro România și PSD și ALDE! Noi am venit și cu o propunere concretă și am zis să îl propunem pe Sorin Cîmpeanu. PSD nu a zis niciodată nimic de rău de Sorin Cîmpeanu, ALDE nici atât. Are recunoaștere internațională, e un candidat foarte bun. Pe el îl propunem noi, poate aveți idei mai bune. Dar dacă mergem cu trei candidați, sigur nu intră niciunul în turul 2”
Victor Ponta, liderul Pro România
Declarațiile lui Victor Ponta sunt cel puțin surprinzătoare, în condițiile în care acesta susținea că a înțeles votul din 26 mai și a priceput faptul că PSD nu mai este dorit de români. În același timp, susținea că formațiunea este compromisă și respingea orice fel de alianță cu partidul condus până de curând de Liviu Dragnea.
Anunțul privind acceptarea unui candidat comun la prezidențiale Pro România-PSD-ALDE vine în contextul în care social-democrații nu au identificat până acum o persoană care să aibă șanse reale în fața lui Klaus Iohannis. Lucrurile s-ar putea lămuri după Congresul extraordinar, convocat pentru data de 29 mai.